Decizia CCR nr. 785/2017Punctul 6

6. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens arată că tentativa reprezintă o formă a infracțiunii ce constă în punerea în executare a rezoluției infracționale, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. Având în vedere că unul dintre principiile de bază ale procesului penal este aflarea adevărului, inclusiv cu privire la persoana suspectului sau inculpatului [art. 5 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală], corecta individualizare a pedepsei - ca etapă esențială în justa soluționare a unui proces penal - implică existența unei posibilități eficiente de evaluare a periculozității unui infractor, deoarece numai în acest mod pot fi protejate în mod corect și complet drepturile și libertățile garantate constituțional, inclusiv dreptul la viață, consacrat de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea fundamentală și de cele ale art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aplicarea unor pedepse ineficiente în cazul infracțiunilor tentate conduce la lipsa unei protecții efective a drepturilor garantate constituțional. Pedeapsa trebuie să reliefeze, printre altele, periculozitatea concretă a infractorului, o pedeapsă prea blândă putând duce la revenirea intempestivă în societate a unui infractor extrem de periculos și cu privire la care reeducarea nu a fost efectivă. Optica legiuitorului român de sancționare a tentativei în limitele reduse la jumătate ale pedepsei pentru forma consumată atrage după sine o scădere a protecției penale a valorilor garantate constituțional. În acest sens menționează un exemplu teoretic pentru a se observa cu mai mare claritate inechitatea reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru tentativă. Astfel, în situația în care un făptuitor înjunghie - cu intenția de a ucide - o persoană într-un loc public și părăsește imediat locul faptei, iar victima supraviețuiește datorită ajutorului medical acordat de urgență, autorul va răspunde cu o pedeapsă redusă la jumătate față de limitele pentru infracțiunea consumată. Dacă aceeași activitate infracțională s-ar produce, însă, într-o zonă greu accesibilă, iar victima ar muri, pedeapsa ar opera între limitele nereduse la jumătate. Se observă, din acest exemplu teoretic, faptul că ar putea opera o reducere de pedeapsă la jumătate față de forma consumată, deși făptuitorul care săvârșește infracțiunea în public nu este cu nimic mai puțin periculos decât cel care săvârșește aceeași faptă într-un loc unde nu intervine nimeni pentru salvarea victimei. Acesta din urmă prezintă aceeași periculozitate, dovedește același cinism, aceeași intenție de a ucide pe care o pune în aplicare și același dispreț pentru viața umană. Faptul că, în exemplul dat, victima nu decedează nu se datorează poziției făptuitorului, care, în ambele situații, a acționat cu intenția de a ucide, ci intervenției terților. Or, un element aleatoriu - intervenția terților - nu poate justifica o reducere atât de mare a limitelor de pedeapsă. Este adevărat că aceasta a fost optica legiuitorului român, numai că o atare poziție nu poate să ducă la o diminuare atât de drastică a protecției penale a celei mai importante valori, respectiv viața umană. În ceea ce privește legislația altor state democratice, care de-a lungul timpului au constituit un reper pentru legislația românească, instanța observă că legiuitorul francez s-a orientat, în art. 121-4 și următoarele din Codul penal francez, către sistemul parificării pedepselor, autor fiind considerată persoana care a săvârșit infracțiunea în formă consumată sau tentată, pedepsele aplicându-se între aceleași limite. Se lasă, așadar, la dispoziția judecătorului dreptul de a aprecia în concret cuantumul pedepsei aplicabile. În Codul penal elvețian, potrivit art. 22, săvârșirea unei infracțiuni în forma tentată poate constitui o cauză de atenuare facultativă a răspunderii penale apreciată în concret de judecător, având drept corespondent în legislația românească instituția circumstanței legale facultative. Se observă că alte state acordă importanța cuvenită valorilor sociale și le protejează, în mod corespunzător, prin norme penale ferme. De asemenea, instanța de judecată mai arată că declararea ca neconstituțională a dispoziției speciale de la sancționarea tentativei nu ar provoca nicio sincopă în normala desfășurare a proceselor penale, deoarece pedepsele s-ar stabili între limitele prevăzute în Partea specială a Codului penal, indiferent de forma infracțiunii, tentată sau consumată. În concluzie, în opinia instanței, se impune admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal prin raportare la prevederile art. 22 alin. (1) din Constituție, cu referire la art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...