Decizia ÎCCJ nr. 119/2025 (HP)Punctul XI
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție
XI.1. Asupra admisibilității sesizărilor
56. Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență sus-menționate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărui dispoziții arată că se completează. ...
57. În lumina acestor prevederi legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente:
– existența unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; ...
– instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; ...
– sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ...
– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ...
58. Referitor la prima condiție se reține că toate cele trei sesizări se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanței de urgență, întrucât vizează stabilirea unor drepturi de natură salarială (modul de calcul al indemnizațiilor prevăzute de lege pentru situații în care polițistul de penitenciare, deși nu se află efectiv la locul de muncă, este îndreptățit la plata acestora, respectiv concediu de odihnă, concediu medical, concediu pentru studii, învoiri plătite, delegări, detașări). ...
59. Sub aspect terminologic este de reținut că prin adoptarea Legii nr. 145/2019 (prin care s-a abrogat Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare), denumirile „funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare“ și „funcționar public cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor“ au fost înlocuite cu cele de „polițist de penitenciare“, iar sintagmele „sistemul penitenciar“ și „sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor“ ori altele similare au fost înlocuite cu sintagma „sistemul administrației penitenciare“ denumit poliție penitenciară. ...
60. Este îndeplinită și condiția potrivit căreia instanța de trimitere să fie învestită cu soluționarea cauzei în primă instanță. ...
61. Referitor la cea de-a treia condiție, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se impune a se observa că, potrivit jurisprudenței constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme cu lămurirea oricărei probleme de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere, care ar fi, cum eronat se reține în sesizare, „obligată“ ope legis să declanșeze mecanismul prejudicial. ...
62. Prin urmare, cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în cel al art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă își păstrează rațiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză. ...
63. În acest context rămân valabile cazurile conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, cum ar fi: a) cu privire la claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ...
64. Așadar, chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecății, în măsura în care există dezlegări asupra unor situații similare, fiind suficientă preluarea raționamentului juridic și aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice și astfel chestiunea de drept își pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudențe neunitare. ...
65. În cauzele conexate, pentru verificarea îndeplinirii acestei condiții, este necesară o analiză distinctă pentru primele două sesizări în raport cu cea de-a treia. ...
66. Astfel, în primele două cauze conexate, instanțele de trimitere întreabă dacă în calculul indemnizațiilor plătite polițiștilor de penitenciare pentru situațiile prevăzute de art. 38 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2006, respectiv perioada concediului de odihnă, a concediului medical, a concediului de studii, învoirilor plătite, delegărilor, detașărilor, misiunilor, intră componentele salariului lunar, astfel cum acesta este achitat în perioada de activitate efectivă (sumă compensatorie, spor condiții vătămătoare, spor condiții periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizație chirie, valoare majorare 50%). ...
67. Pentru ca această chestiune să constituie o veritabilă problemă de drept, în coordonatele condiției de admisibilitate menționate anterior, se impune a se decela în ce măsură norma indicată este neclară, pe de o parte, și în ce măsură există, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, repere de interpretare care pot fi aplicate mutatis mutandis în ceea ce privește dezlegarea problemei de drept, pe de altă parte. ...
68. În acest sens se constată că instanțele de trimitere nu au exprimat un punct de vedere prin care să justifice necesitatea formulării sesizării sau să prezinte posibile interpretări ale normei ce constituie obiect al sesizării, care ar implica riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, ci s-au rezumat în a invoca o rezolvare parțială a chestiunii prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, menționată anterior, cu privire la includerea în indemnizația pentru concediul de odihnă a sporurilor acordate pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase de muncă. ...
69. Cu excepția acestei decizii, nu există jurisprudență în procedura de unificare care să acopere în totalitate obiectul sesizării, motiv pentru care se poate reține îndeplinirea condiției în sensul inexistenței unei dezlegări a chestiunii de drept prin hotărâri anterioare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare. ...
70. Cu toate acestea, astfel cum s-a precizat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanțelor repere suficiente, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu, care explicitează nu doar o soluție de admitere, ci și pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării, pentru rezolvarea cauzelor. ...
71. Or, în cauză, se reține că art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 a constituit obiect al interpretării în procedura de unificare a jurisprudenței prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, fiind dezlegată chestiunea introducerii în cuantumul indemnizației de concediu a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase. ...
72. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a consemnat în considerentele acestei decizii dezlegări de principiu care pot fi aplicate mutatis mutandis și în prezenta cauză. În acest sens a statuat că sporurile asupra cărora poartă sesizarea (pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase) se introduc în calculul indemnizației pentru concediul de odihnă, deoarece au un caracter permanent (ce nu se confundă cu caracterul variabil), în indemnizație nefiind incluse sporurile cu caracter temporar, iar sintagma „au fost avute“ se interpretează în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite polițiștilor de penitenciare anterior efectuării concediului de odihnă, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporțional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect ține de caracterul variabil al sporurilor în discuție și nu vizează caracterul lor permanent (paragrafele 98-103). Instanța supremă a apreciat că aceeași concluzie rezultă și din observarea scopului instituirii concediului de odihnă, acela de menținere a nivelului remunerației pe perioada refacerii capacității de muncă (paragrafele 104-121). ...
73. Un al doilea reper jurisprudențial îl reprezintă Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023, prin care, deși a fost respinsă ca inadmisibilă o sesizare cu conținut similar celor prezente (respectiv dacă la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate), s-a statuat, de principiu, că Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 este suficient de lămuritoare cu privire la problema stabilirii drepturilor bănești și în alte situații decât cea a concediului de odihnă, adică în perioada de delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, învoiri plătite. ...
74. În acest sens s-a reținut, în esență, că, de vreme ce obiectul sesizării privește includerea unor sporuri în situațiile prevăzute de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 pentru categoria socioprofesională menționată, nu se poate solicita, pe calea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, interpretarea aceleiași dispoziții legale ori de câte ori părțile în litigiu se află într-o situație juridică tratată de către legiuitor, prin norma de drept examinată, ca fiind similară cu aceea care a condus la pronunțarea deja a unei soluții în recurs în interesul legii (paragrafele 60, 72 și 73). ...
75. S-a mai reținut în considerentele deciziei că rolul și funcția hotărârii prealabile sunt de a oferi un instrument util instanțelor de judecată prin soluțiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât și la altele identice ori similare și că, existând o dezlegare obligatorie dată acestei chestiuni de drept, „urmează ca instanța de judecată să distingă, în raport cu fiecare dintre situațiile menționate în textul de lege, dacă se aplică în mod singular art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 sau dacă aplicarea acestui articol trebuie coroborată cu norme speciale ce stabilesc o altă bază de calcul al indemnizației aferente situațiilor prevăzute de text“ (paragrafele 74 și 76). ...
76. În plus, astfel cum rezultă din relațiile depuse de instanțele naționale, nu s-au identificat elemente de jurisprudență neunitară, ci o identitate de interpretare a normei legale aplicată în situații similare. ...
77. Prin urmare, din raportarea la dezlegările anterior menționate rezultă că este în sarcina instanței de judecată să identifice, în situațiile ce excedează celor ce au constituit obiect al statuării prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 (includerea în indemnizația pentru concediul de odihnă a sporului pentru condiții speciale, grele sau vătămătoare), baza de calcul pentru plata drepturilor bănești aferente fiecărei situații și să deceleze între elementele componente ale salariului lunar în raport cu criteriul caracterului permanent sau temporar al acestora, pentru a stabili, aplicând raționamentul din decizia de unificare, dacă pot fi incluse în calculul acestor drepturi. ...
78. În consecință, existând dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri ce se constituie în repere de interpretare suficiente și utile instanței de trimitere pentru soluționarea cauzelor deduse judecății, primele două sesizări conexate urmează a fi respinse ca inadmisibile. ...
79. În ceea ce privește cea de-a treia sesizare, aceasta tratează o chestiune distinctă, și anume dacă majorarea de 75% acordată pentru munca suplimentară în zilele nelucrătoare influențează sau nu recalcularea și creșterea drepturilor salariale și nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiții vătămătoare, spor condiții periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizație chirie, majorare de 50% și dacă cuantumul acestora este supus plafonării prevăzute de legea-cadru și de ordonanțele anuale de salarizare. ...
80. Cu alte cuvinte, instanța de trimitere întreabă dacă majorarea acordată pentru munca suplimentară în zilele nelucrătoare se include în salariul de funcție, cu consecința majorării tuturor componentelor salariale care se calculează pe baza salariului de funcție, și dacă se aplică plafonarea prevăzută de lege atât pentru salariile lunare, cât și pentru suma sporurilor și compensațiilor. ...
81. Sesizarea a fost formulată într-un litigiu care a avut la bază o acțiune formulată de polițiștii de penitenciare prin care aceștia solicitau acordarea cumulată a celor două majorări pentru munca suplimentară, respectiv cea prevăzută de lege pentru zilele nelucrătoare (zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează) cu cea pentru orele suplimentare efectuate în aceste zile, peste programul normal de lucru, potrivit interpretării date prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, retroactiv în termenul de prescripție, și, ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere, plata tuturor drepturilor salariale și nesalariale rezultate ca urmare a acordării majorării suplimentare. ...
82. Deși în legătură cu această sesizare nu s-a identificat jurisprudență, fiind exprimate doar opinii teoretice, iar instanța de trimitere nu a motivat, nici în acest caz, în ce constă dificultatea problemei de drept, totuși, verificând existența unor repere de jurisprudență în procedura de unificare, se observă, inclusiv din trimiterea pe care o opinie teoretică a făcut-o la Decizia nr. 75 din 18 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 4 decembrie 2024, că au existat diferențe în ceea ce privește înțelesul dat noțiunii de „majorare“, în condițiile unei inconsecvențe terminologice a legiuitorului care, în anumite situații, se referă la majorarea bazei de calcul, iar în altele se referă la modalitatea de calcul al unui element salarial distinct, component al salariului lunar, ca procent din baza de calcul. ...
83. În lumina celor anterior expuse, se constată că sesizarea formulată întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească „o chestiune de drept“ care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare. ... ...
XI.2. Asupra fondului sesizării formulate în Dosarul nr. 2.997/111/2023
84. Analizând textele de lege incidente, este de reținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, solda de funcție/salariul de funcție reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzător funcției îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, iar, conform dispozițiilor art. 7 lit. f) din același act normativ, solda lunară/salariul lunar cuprinde solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și alte drepturi salariale în bani. Sporul reprezintă, potrivit art. 7 lit. i) din legea-cadru, un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal. ...
85. Conform dispozițiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 - Sporul pentru munca suplimentară: „(1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1) , munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1) , munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.“ ...
86. Potrivit art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017): „Prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.“ ...
87. Dispozițiile art. 10 alin. (3) din același act normativ statuează că: „Prin excepție de la prevederile art. 8, în anul 2018, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă).“ ...
88. Conform dispozițiilor art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) -(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă). (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.“ ...
89. Dispoziții similare sunt prevăzute pentru anul 2022 în art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, pentru anul 2023 în art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, pentru anul 2024 în art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023. ...
90. Legislația aferentă lunii iunie 2017, la care dispozițiile menționate anterior fac trimitere, este reprezentată de art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, potrivit cărora: „Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (1) , pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4) .“ ...
91. Prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020 s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.“ ...
92. Astfel cum rezultă din considerentele deciziei menționate anterior, majorarea acordată pentru munca desfășurată în zilele nelucrătoare se cumulează cu majorarea ce se acordă pentru orele suplimentare aferente unui program normal de lucru, efectuate în aceste zile. ...
93. Sesizarea de față vizează calificarea juridică a acestei majorări de 75% și efectul pe care l-ar putea avea, dacă se consideră a fi inclusă în salariul de funcție, asupra tuturor elementelor care alcătuiesc salariul lunar care se calculează pe baza salariului de funcție. Aceasta întrucât o majorare a salariului de funcție ar determina o recalculare a tuturor elementelor al căror cuantum se stabilește prin aplicarea unui procent la salariul ce reprezintă baza de calcul. ...
94. Din interpretarea gramaticală și sistematică a textului de lege direct aplicabil, respectiv art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, la care normele de salarizare actuale fac trimitere, rezultă însă că majorarea acordată pentru activitatea desfășurată în zilele nelucrătoare nu poate fi considerată ca modificând salariul de funcție, întrucât nu este reglementată ca o majorare a salariului de funcție cu 75%, ci ca o majorare calculată din baza reprezentată de salariul de funcție. ...
95. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să majoreze salariul de funcție prin aplicarea procentului de 75%, ar fi dispus în consecință, astfel cum a procedat, de exemplu, prin art. 16 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, când a utilizat sintagma „beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%“. ...
96. Însă, pentru activitatea desfășurată în zilele nelucrătoare, se acordă o majorare de 75% din salariul de funcție, care, potrivit art. 13 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, „se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective și se determină pe baza raportului dintre baza de calcul și durata normală a timpului de lucru“. Prin urmare, munca desfășurată în zilele nelucrătoare se plătește cu o sumă de bani ce se calculează proporțional cu activitatea desfășurată în situația respectivă, fără ca acest algoritm să influențeze celelalte drepturi care, la rândul lor, se calculează prin aplicarea unui procent prevăzut de lege la salariul de funcție. Neducând la o majorare a salariului de funcție, nu va influența nici elementele componente ale salariului lunar calculate în raport cu salariul de funcție. ...
97. Ca atare, în acest caz nu poate fi aplicat prin analogie raționamentul conținut în Decizia nr. 75 din 18 noiembrie 2024, care vizează o altă componentă salarială, aferentă unui tip de activitate reglementată de norme speciale, majorare despre care s-a statuat că are ca efect creșterea soldei de funcție. ...
98. Distinct de această concluzie, este de reținut incidența dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv a legilor anuale de salarizare (ordonanțele de urgență ale Guvernului anuale privind unele măsuri fiscal-bugetare nr. 114/2018, nr. 226/2020, nr. 130/2021, nr. 168/2022, nr. 115/2023) care, începând cu 2018, limitează cuantumul salariului de bază la nivelul celui prevăzut pentru anul 2022, respectiv al sporurilor, compensațiilor și majorărilor, la nivelul anului precedent. În acest ultim sens se prevede că, pentru anul respectiv, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar/solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul acordat pentru anul precedent, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. ...
99. Or, deși art. 142 alin. (2) din Codul muncii și art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 conțin dispoziții similare prin care munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează este plătită în luna următoare expirării termenului de compensare cu ore libere plătite, cu un spor de 100%, dispozițiile conținute în legile anuale de salarizare menționate anterior derogă în mod expres de la norma de drept comun în materie, stabilind că, în această situație, se acordă o majorare de 75% prin care se indemnizează munca desfășurată în zilele nelucrătoare. Această majorare nu poate fi asimilată unui spor, ci constituie un element distinct, încadrabil în ultima teză a art. 7 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 „alte drepturi salariale în bani“, care, deși se calculează prin raportare la o bază de calcul plafonată, este proporțional cu timpul de lucru desfășurat în aceste condiții și se adaugă drepturilor salariale, fără a influența celelalte componente ale salariului brut lunar, plafonate prin dispozițiile speciale menționate anterior. ...
100. Pentru toate aceste considerente, ... ... ...
Sursa oficială ↗