Decizia CCR nr. 641/2017Punctul 21

21. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (3) din Codul penal, critică ce vizează verbul „a dobândi“ din cuprinsul sintagmei „în scopul de a dobândi un folos patrimonial“, Curtea reține că prevederile legale criticate reglementează o formă agravată a infracțiunii de gestiune frauduloasă, motiv pentru care conținutul acestora trebuie interpretat prin prisma dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul penal, care prevăd varianta sa de bază. Prin urmare, conținutul constitutiv al infracțiunii de gestiune frauduloasă, în forma agravată supusă analizei, este realizat atunci când faptele săvârșite - prin care sunt pricinuite pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri -, sunt comise în scopul de a dobândi un folos patrimonial. Astfel, elementul agravant este dat de săvârșirea faptei cu intenție directă, în vederea obținerii unui folos patrimonial. În mod evident, folosul patrimonial la care dispozițiile art. 242 alin. (3) din Codul penal fac referire este altul decât cel obținut de subiectul activ, în mod licit, drept contraprestație a activității de administrare sau conservare a bunurilor. Însă, nu la fel de evident este aspectul, susținut de autorul excepției, potrivit căruia varianta infracțională prevăzută la art. 242 alin. (1) din Codul penal este realizată, de principiu, în scopul îmbogățirii fără justă cauză a subiectului activ pe seama subiectului pasiv al infracțiunii, motiv pentru care această modalitate de săvârșire a infracțiunii constituie de fapt o varietate a variantei sale de bază și nu forma agravată a gestiunii frauduloase, reglementată la art. 242 alin. (3) din Codul penal. Dimpotrivă, interpretarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul penal relevă intenția legiuitorului de a sancționa, prin intermediul acestora, nerespectarea cu intenție a obligațiilor de administrare sau conservare a unor bunuri, de către persoana care și-a asumat aceste obligații, cu consecința provocării unei pagube proprietarului respectivelor bunuri. În consecință, săvârșirea acelorași fapte, pricinuitoare de prejudicii, în vederea obținerii unui folos material, determină reținerea formei agravate a infracțiunii, prevăzută la art. 242 alin. (3) din Codul penal, indiferent dacă folosul patrimonial astfel realizat este egal sau nu cu valoarea pagubei pricinuite sau dacă acesta reprezintă o îmbogățire fără just temei pe seama patrimoniului subiectului pasiv sau provine dintr-o altă sursă. Mai mult, pentru întrunirea elementelor constitutive ale acesteia din urmă, nu este nevoie ca folosul patrimonial urmărit să fie realizat, fiind suficientă existența scopului prevăzut prin norma de incriminare. ...