Decizia CCR nr. 656/2017Punctul 8

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 289 din Codul penal sunt neconstituționale. În acest sens, face referire la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei) cu privire la obligația pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare și precise. Invocă și dispozițiile art. 8 alin. (4) teza întâi și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Apreciază că textele de lege criticate nu sunt suficient de previzibile, clare și precise, deoarece art. 308 alin. (1) din Codul penal, atunci când face trimitere la prevederile art. 289 din Codul penal, nu precizează care alineat al acestui articol se aplică și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. Arată că funcționarul prevăzut la art. 308 alin. (1) din Codul penal nu are posibilitatea de a aprecia care dintre ipotezele prevăzute de art. 289 alin. (1) și alin. (2) din Codul penal i se vor aplica, în mod concret, în cazul săvârșirii uneia dintre faptele reglementate de articolul menționat. Reține că, potrivit art. 289 alin. (1) din Codul penal, este sancționată, din punct de vedere penal, fapta funcționarului public săvârșită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, iar alin. (2) al aceluiași articol sancționează, din punct de vedere penal, fapta funcționarului public prevăzut la art. 175 alin. (2) din Codul penal numai atunci când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Reține că legiuitorul nu a incriminat fapta funcționarului asimilat funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase, în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Apreciază că, în acest mod, se creează o discriminare între funcționarul public și funcționarul asimilat funcționarului public, întrucât cei din urmă nu sunt trași la răspundere, potrivit art. 289 alin. (2) din Codul penal, pentru infracțiunea de luare de mită, atunci când infracțiunea constă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau în urgentarea îndeplinirii acestor îndatoriri. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, arată că aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în materia dreptului substanțial. ...