Decizia CCR nr. 558/2017Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă. Astfel, art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală este doar o normă de trimitere și trebuie examinat dacă art. 259 alin. (5) lit. f) și g) au vreo legătură cu cauza. Or, acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece în speța dedusă judecății se cunoștea adresa persoanei citate, căreia i s-a afișat înștiințarea pe ușa locuinței, întrucât nu a fost găsită la domiciliu. Prin urmare, în cauză au fost aplicabile prevederile art. 261 alin. (4) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, și nu prevederile art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din același cod, care se referă la afișarea aceleiași înștiințări în situația în care nu se cunoaște domiciliul sau locul de muncă. Așa fiind, deoarece nu au fost criticate dispozițiile legale aplicabile cauzei - respectiv art. 261 alin. (4) lit. f) și g) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public concluzionează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) și g) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. ...