Decizia ÎCCJ nr. 19/2025 (RIL)Punctul V
Punctul V
V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
25. Prin deciziile nr. 4.729 din 23 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 7.903/2/2022, și nr. 5.337 din 19 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 4.829/2/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi respinsă ca inadmisibilă pentru perioada începând cu intrarea în vigoare a ordonanței și până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia, dat fiind că actul normativ care produce efecte juridice în acel interval este ordonanța de Guvern, aceasta încetând să mai existe ca act juridic normativ distinct doar de momentul intrării în vigoare a legii care o vizează. ...
26. Prin deciziile nr. 4.201 din 29 septembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 5.034/2/2021, nr. 4.737 din 29 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.462/2/2017, nr. 2.979 din 25 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.115/2/2015, și nr. 3.377 din 14 august 2007, pronunțată în Dosarul nr. 897/2/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut inadmisibilitatea în integralitate a acțiunii formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 (inclusiv pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii de aprobare), în ipoteza în care ordonanța de Guvern a fost aprobată prin lege. ... ...
Sursa oficială ↗