Decizia ÎCCJ nr. 148/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 05.05.2025 · dosar 2.609/1/2024
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale 43. În mod unanim, toate instanțele care au răspuns consultării au apreciat că Societatea Română de Televiziune este o instituție publică în sensul dispozițiilor Legii nr. 500/2002, finanțată și de la bugetul de stat, astfel că îi sunt aplicabile prevederile art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021. ... 44. Așadar, atât timp cât norma legală care reglementează interdicția [art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021] definește în mod clar sfera persoanelor vizate, fără a prevedea exceptări, nu există niciun temei pentru ca Societatea Română de Televiziune să fie exclusă de la aplicare. Dreptul la tichete de masă al membrilor de sindicat, izvorând din contractul colectiv de muncă, nu este unul absolut, ci acesta se acordă numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege. ... 45. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a indicat Decizia civilă nr. 2.668 din 4 mai 2023 pronunțată în Dosarul nr. 13.984/3/2022, ca practică relevantă ce ilustrează aprecierea de către instanță a caracterului neîntemeiat al criticilor formulate de apelantul-reclamant prin care se invocă obligația intimatei-pârâte de a acorda tichetele de masă în valoare de 20,09 lei/zi fiecărui membru de sindicat, începând cu luna ianuarie 2022 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, conform art. 110 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă cu nr. 204 din data de 23 mai 2018, modificat prin Actul adițional nr. 3. În considerentele acesteia s-a reținut că, întrucât prin dispozițiile art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 este prevăzută o interdicție expresă pentru instituțiile publice ca, în anul 2022, să acorde tichete de masă, rezultă că în sarcina pârâtei nu subzistă obligația de acordare a tichetelor de masă având ca temei contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității. ... 46. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗