Decizia ÎCCJ nr. 148/2025 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
29. Analizând îndeplinirea cumulativă în cauză a condițiilor de admisibilitate, Curtea a constatat că, având în vedere statutul juridic al angajatorului, există o dificultate în stabilirea prevederilor (legale/convenționale) referitoare la acordarea tichetelor de masă în cazul salariaților Societății Române de Televiziune. ...
30. Astfel, Curtea a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 41/1994, conform cărora unitatea este un serviciu public autonom de interes național. ...
31. Reținând că angajatorul împotriva căruia a fost promovată acțiunea în cauză este o instituție publică (serviciu public autonom), a observat că Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv a tichetelor de masă), este aplicabilă, conform art. 3, printre altele și instituțiilor publice centrale și locale, așa cum sunt definite la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv cele finanțate integral din venituri proprii. ...
32. A făcut referire și la dispozițiile art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002, conform cărora noțiunea „instituțiile publice“ reprezintă o denumire generică ce include, printre altele, și instituțiile publice autonome. ...
33. Curtea a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv a tichetelor de masă), și că sindicatul reclamant invocă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 41/1994 (forma în vigoare în perioada de referință 1.01.2022-4.06.2022) prin care s-a stabilit că salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Radiodifuziune și ai Societății Române de Televiziune se negociază prin contracte colective și individuale de muncă, încheiate în condițiile legii. ...
34. De asemenea, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 39 din Legea nr. 41/1994, conform cărora:
(1) Sursele financiare (...) se constituie din alocații de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse.
(2) Pentru fondurile primite de la bugetul de stat, directorul general al Societății Române de Radiodifuziune și cel al Societății Române de Televiziune au calitatea de ordonatori principali de credite bugetare, în condițiile legii.
(3) Activitatea financiară a Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune se desfășoară pe baza bugetelor proprii.
(4) Conturile de execuție a bugetelor celor două societăți vor fi prezentate Parlamentului odată cu rapoartele anuale, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, precum și al celor pentru buget, finanțe, reunite, ale celor două Camere ale Parlamentului, și vor fi date publicității.
(5) Din veniturile realizate din alte surse, consiliul de administrație poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări și retehnologizare. ...
35. În final s-a făcut referire la prevederile art. 44 din Legea nr. 41/1994, conform cărora utilizarea fondurilor Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de Televiziune este supusă controlului organelor abilitate prin lege, potrivit provenienței fondurilor respective (pe de o parte, pentru cele de la bugetul de stat, iar, pe de altă parte, pentru cele ce constituie venituri proprii reglementate de art. 44 din lege). ...
36. Instanța de apel a apreciat că este îndeplinită și condiția de admisibilitate privitoare la obiectul litigiului din perspectiva art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care ar trebui să se refere la plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, și că aceasta constituie o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei. ...
37. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție. ...
38. Prin urmare, instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... ...
Sursa oficială ↗