Decizia CCR nr. 252/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul precizează că i s-a interzis să participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, ca obligație instituită în cadrul unei măsuri preventive restrictive de libertate. Face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 712 din 4 decembrie 2014, paragrafele 20, 23 și 24 pentru a motiva incidența în cauză a dispozițiilor constituționale ale art. 53, reținând că dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală nu prevăd niciun criteriu potrivit căruia organul judiciar penal să poată stabili necesitatea obligației de a nu participa la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice și proporționalitatea cu situația care a determinat-o, respectiv caracterul organizat al adunării, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările concrete de comitere a infracțiunii, anturajul, mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale ale acestuia. Susține că, în lipsa unor criterii legale de stabilire a necesității acestei obligații, măsura poate fi luată în mod arbitrar, contrar dispozițiilor art. 53 din Constituție. De asemenea, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 553 din 16 iulie 2015, apreciind că cele statuate de instanța de control constituțional în cuprinsul acesteia, referitor la claritatea și previzibilitatea normelor juridice, sunt aplicabile și cu privire la normele procesual penale ce reglementează obligațiile inculpatului în cadrul controlului judiciar. Arată că sintagma „manifestări sportive și culturale“ este clară și previzibilă, însă sintagma „alte adunări publice“ încalcă standardul de claritate și previzibilitate prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, nefiind definită de Codul de procedură penală, singurele definiții legale ale termenului „public“ regăsindu-se în cuprinsul art. 176 și art. 184 din Codul penal. În esență, în opinia autorului excepției, atât lipsa oricărui criteriu în baza căruia destinatarul normei juridice aflat sub control judiciar să poată cunoaște conținutul obligației pe care o are și să se poată conforma acesteia, cât și imposibilitatea de a formula apărări în legătură cu temeinicia sau netemeinicia instituirii în sarcina sa a obligației de a nu participa la adunări publice, atât timp cât sensul sintagmei „alte adunări publice“ nu poate fi cert stabilit, determină caracterul neconstituțional al normei procesual penale criticate, aceasta fiind contrară dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) , art. 21 alin. (3) , art. 24 alin. (1) și art. 39 cu referire la art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susține că se aduce atingere și dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție în condițiile în care instanța de judecată este pusă în situația de a stabili, în locul legiuitorului, sensul sintagmei „adunare publică“, în acest fel aducându-se atingere și dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. ...