Decizia ÎCCJ nr. 104/2025 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept
36. În Dosarul nr. 662/105/2023, instanța de trimitere a reținut că baza de calcul al pensiei de serviciu a reclamantelor este reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, care trebuia să fie calculată în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 19 septembrie 2017, conform Sentinței civile nr. 962 din 18 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția I civilă, definitivă, respectiv trebuia să cuprindă și coeficientul de multiplicare de 19,000, acordat începând cu data de 16 noiembrie 2018 și prin Decizia nr. 3.013 din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, în acord cu considerentele reținute prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015. ...
37. În Dosarul nr. 4.869/63/2022, instanța a apreciat că, față de cele statuate prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015 și față de împrejurarea că prin sentințele invocate au fost stabilite drepturi suplimentare în favoarea altor reclamanți care, în mod firesc, se impun a fi luate în considerare în vederea revizuirii pensiilor de serviciu ale acestora, ele nu pot fi aplicate reclamantului din prezenta cauză, care nu a făcut dovada că deține o astfel de hotărâre. Prin urmare, este întemeiat refuzul pârâtului de a elibera adeverința solicitată. ... ...
Sursa oficială ↗