Decizia CCR nr. 198/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că luarea măsurilor asigurătorii ab initio, de către instanțele judecătorești, fără o analiză a necesității și a proporționalității acestor măsuri, este de natură a afecta independența și imparțialitatea acestora, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 126 din Constituție. Se susține că, în aceste condiții, rolul judecătorului rămâne unul strict formal, fiind redus la aprobarea propunerii formulate de procuror, aspect ce subminează autoritatea judecătorească. Se arată, de asemenea, că sintagma „s-a săvârșit o infracțiune“ încalcă prezumția de nevinovăție, dreptul de acces liber la justiție și dreptul de proprietate privată. Se susține că, prin folosirea cuvântului „infracțiune“, legiuitorul are în vedere, întotdeauna, infracțiunea ca unic temei al răspunderii penale, așa cum aceasta este definită la art. 15 alin. (2) din Codul penal. Astfel, indiferent că este vorba despre o faptă consumată sau despre o tentativă, constatarea săvârșirii ei presupune parcurgerea, în întregime, a etapei urmăririi penale și a judecății, pentru ca, ulterior acestora, să fie pronunțată o soluție, conform art. 396 din Codul de procedură penală și că, doar în situația înlocuirii calității de inculpat cu cea de condamnat, poate fi înlăturată prezumția de nevinovăție, reglementată la art. 23 alin. (11) din Constituție. Or, prin constatarea săvârșirii unei infracțiuni înaintea parcurgerii etapelor anterior menționate, textul criticat încalcă prezumția de nevinovăție a inculpatului și dreptul acestuia la un proces echitabil. Se observă că toate celelalte măsuri preventive pot fi dispuse, prelungite sau menținute în condițiile existenței unei „suspiciuni rezonabile“ că a fost săvârșită o infracțiune și că doar măsurile asigurătorii, în cazul comiterii unei infracțiuni de corupție, pot fi dispuse dacă „s-a săvârșit o infracțiune“, în condițiile în care, prin rechizitoriu, nu poate fi înfrântă prezumția invocată. Se susține că, odată dispusă în privința sa o măsură asigurătorie, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, inculpatul are toate motivele să se teamă că judecătorul va considera, de plano, că el a săvârșit o infracțiune. Se arată, de asemenea, că Legea nr. 78/2000 nu prevede o durată maximă pentru care pot fi dispuse măsurile asigurătorii și nicio procedură de control periodic al legalității și temeiniciei acestor măsuri, aspect ce contravine prevederilor constituționale ale art. 53. În fine, se arată că prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000, ce instituie obligativitatea dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul săvârșirii unor infracțiuni de corupție dintre cele reglementate prin legea analizată, discriminează inculpații care au săvârșit astfel de infracțiuni în raport cu cei care săvârșesc infracțiuni pentru care legea prevede pedepse cu limite speciale identice, dar în privința cărora nu există obligativitatea dispunerii măsurilor asigurătorii. ...