Decizia ÎCCJ nr. 78/2025 (HP)Punctul VI

VI. Jurisprudența națională cu privire la chestiunea de drept VI.1. Jurisprudența Tribunalului Suprem 45. Decizia de îndrumare nr. 10 din 25 aprilie 1963, prin care s-a statuat că „infracțiunile pentru care legea penală prevede anumite trăsături agravate nu constituie infracțiuni de sine stătătoare, în concurs cu infracțiunile de bază la care se referă, ci infracțiuni unice sancționate mai grav prin textele de lege care le reglementează.“ ... 46. Plenul Tribunalului Suprem a reținut că „ceea ce deosebește în esență infracțiunea unică de pluralitatea de infracțiuni este faptul că, prin activitatea sa ilicită, infractorul a încălcat un singur text sau mai multe texte din legea penală care incriminează infracțiuni distincte. Astfel, dacă a fost încălcat un singur text de lege se săvârșește o singură infracțiune, iar în cazul încălcării mai multor texte ce incriminează infracțiuni distincte, o pluralitate de infracțiuni, chiar dacă a fost săvârșită o singură faptă. Diferitele dispoziții ale legii penale care prevăd trăsături agravante nu incriminează infracțiuni distincte de infracțiunile de bază la care se referă, deoarece nu schimbă trăsăturile caracteristice ale acestora, ci stabilesc numai anumite împrejurări care atrag o majorare a pedepsei. În consecință, în asemenea situații, nu se aplică dispozițiile legale privitoare la concursul de infracțiuni.“ ... ... VI.2. Jurisprudența Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii 47. Decizia nr. 17 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit, printre altele, că „Raportul sexual săvârșit în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, atât înainte, cât și după ce aceasta a împlinit 15 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b^1) și alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.“ ... 48. În considerentele hotărârii, Înalta Curte a arătat, în esență, că Particularitățile infracțiunii de viol, în cazul repetării acesteia față de același subiect pasiv, conduc însă la concluzia că o atare infracțiune poate îndeplini condițiile pentru a fi considerată continuată numai atunci când acțiunile ce constituie părți constitutive ale acelei infracțiuni, desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții, sunt săvârșite în modalități vădit similare, de natură a le atribui un conținut specific repetat în raport cu norma încălcată. Dar eventuala lipsă de omogenitate a acțiunilor, care pot diferenția faptic modalitatea de săvârșire a infracțiunii de viol, nu poate exclude caracterul unic al acestei infracțiuni, cât timp trăsăturile de distincție dintre acele acțiuni nu sunt de natură a înlătura omogenitatea lor juridică de ansamblu și sunt completate, în același timp, prin unitatea de rezoluție. Sub acest aspect, unitatea de conținut, reliefată de săvârșirea, în baza aceleiași rezoluții, în sensul conceput inițial, de acte componente repetate ale infracțiunii de viol care pot fi diferite ca formă, fie în raport cu etapa de realizare, în care privință cele rămase în faza de tentativă sunt absorbite de cele desăvârșite prin actele continuate, fie ca susceptibilitate de încadrare numai în infracțiunea tipică, de bază (...) ori în una sau mai multe dintre formele de agravare (...), este esențial ca ele să fie unite prin una și aceeași rezoluție infracțională. (...) A considera altfel ar însemna să nu se țină seama că rezoluția inițială s-a realizat pe baza unei reprezentări cu caracter general a rezultatelor acțiunii și pe cunoașterea doar a condițiilor de ansamblu în care se vor desfășura actele ei componente, cu previzibilitatea survenirii unor condiții noi, de natură a influența în sensul accentuării, amplificării sau al diminuării efectelor faptelor ce au făcut obiectul reflecțiilor în cadrul procesului psihic de elaborare a rezoluției. Ca urmare, momentul epuizării infracțiunii continuate de viol coincide cu ultima acțiune, cu semnificația unei bariere în timp, care determină, la rândul ei, unicitatea infracțiunii de viol, cu toate componentele ei, comise în condiții tipice sau de agravare, de natură a influența fiecare la încadrarea juridică de ansamblu a faptei repetate, în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data consumării ultimului act de execuție. ... ... VI.3. Jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală 49. Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 23 septembrie 2024, în cuprinsul căreia s-a reținut că Actele de executare comise sub imperiul legii vechi vor corespunde conținutului constitutiv al infracțiunii continuate, astfel cum este prevăzut de legea în vigoare la data epuizării sale, dacă ele sunt incriminate de această din urmă lege, chiar și sub o altă denumire. Constatarea existenței unei continuități a incriminării este însă condiționată de examinarea particularităților factuale specifice fiecărui act component prin raportare la cerințele de conținut constitutiv al infracțiunii, astfel cum se regăsesc în legile succesive, examinare ce trebuie efectuată, în concret, de instanțele judecătorești învestite cu judecarea fondului cauzelor. (...) Unitatea juridică nu se confundă, așadar, cu singularitatea actului normativ care incriminează, ci, dimpotrivă, este compatibilă cu o succesiune în timp de astfel de acte normative, atunci când fiecare dintre ele stabilesc caracterul infracțional al faptelor deduse judecății, în conținutul lor concret. Ceea ce contează, prin urmare, este ca legiuitorul să aprecieze că o anumită conduită, repetată în timp, trebuie sancționată penal, chiar dacă, în dinamica nevoilor de apărare socială, el modifică răspunsul represiv fie în sensul agravării (prin considerarea ca fiind mai grave a anumitor categorii de infracțiuni și majorarea limitelor de pedeapsă), fie în sensul atenuării sale. Faptul că, în adaptarea politicii sale penale la realitățile sociale, legiuitorul optează pentru o agravare a răspunderii penale în cazul comiterii unor acțiuni sau inacțiuni săvârșite, în parte, și anterior intrării în vigoare a legii mai severe, iar această ultimă lege se aplică atât actelor de executare săvârșite sub imperiul său, cât și celor comise anterior, în măsura în care toate alcătuiesc o unitate legală de infracțiune continuată, nu contravine principiului general al legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este consacrat în dreptul național la art. 1 și 2 din Codul penal. Opțiunea făptuitorului de a comite noi acte de executare ulterior intrării în vigoare a unei legi care incriminează, în mod accesibil și previzibil, același tip de conduită reflectă atât nesocotirea acestei din urmă legi, cât și acceptarea posibilității ca ea să se aplice inclusiv actelor de executare comise anterior, dar aflate într-o legătură specifică infracțiunii continuate cu cele săvârșite în timp ulterior. O atare interpretare de principiu a dreptului nu contravine nici garanțiilor ce decurg din art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului“ (paragrafele 119 și 122-125). ... ... VI.4. Jurisprudența și punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate 50. În urma consultării instanțelor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au evidențiat două orientări jurisprudențiale, fiind comunicate puncte de vedere de către toate curțile de apel sau, după caz, de instanțele arondate, excepție făcând Curtea Militară de Apel, fără a fi însă identificată practică judiciară care să analizeze chestiunea de drept ce face obiectul întrebării prealabile cu care a fost sesizată instanța supremă. ... 51. Într-o opinie jurisprudențială s-a apreciat că fapta săvârșită în împrejurările reținute prin sesizare întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii continuate de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) , alin. (3) lit. a) și b) și alin. (3^2) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât, având în vedere principiul legalității incriminării, evaluarea activității ilicite desfășurate sub forma infracțiunii continuate ca un tot unitar se supune rigorilor aceleiași legi penale, în vigoare la momentul epuizării, și nu prin raportarea fiecărui act material la condițiile prevăzute de lege la momentul săvârșirii fiecăruia dintre aceste acte. ... 52. Ca atare, chiar dacă anumite acte materiale au fost executate când victima era minoră, legea penală incidentă este cea de la data epuizării infracțiunii continuate, cu reținerea tuturor formelor agravante ale faptei prevăzute de acest act normativ, nefiind incidente dispozițiile art. 218^1 din Codul penal, care au fost introduse prin Legea nr. 217/2023, începând cu 1 ianuarie 2024, moment la care victima avea deja vârsta de 18 ani, motiv pentru care, potrivit aplicării principiului legii penale în timp, infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor nu poate fi reținută, întrucât s-ar ajunge să fie aplicată retroactiv o lege mai severă. ... 53. Acest punct de vedere a fost exprimat de următoarele curți de apel și tribunale și instanțe arondate: Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Judecătoria Târgu-Neamț, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Roman; Curtea de Apel Oradea; Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Drăgășani, Judecătoria Bălcești, Judecătoria Brezoi, Judecătoria Costești, Judecătoria Câmpulung, Judecătoria Bălcești, Judecătoria Topoloveni; Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploiești, Judecătoria Buzău, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Vălenii de Munte; Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Reșița, Judecătoria Oravița, Judecătoria Moldova Nouă și Judecătoria Caransebeș; Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sibiu și judecătoriile arondate, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Câmpeni; Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Fetești, Judecătoria Oltenița, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 6 București; Tribunalul Maramureș, Judecătoria Vișeu de Sus, Tribunalul Sălaj; Tribunalul Mehedinți, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Orșova, Tribunalul Gorj, Judecătoria Balș; Tribunalul Vrancea și judecătoriile arondate, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Galați; Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Huși; Judecătoria Babadag, Judecătoria Tulcea și Judecătoria Rupea. ... 54. În sens contrar, opinia exprimată de Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Tribunalul Ialomița, Judecătoria Urziceni, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Tribunalul Călărași, Judecătoria Călărași, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Roșiori de Vede; Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Craiova, Tribunalul Dolj, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Novaci, Judecătoria Târgu Cărbunești; Curtea de Apel Galați; Curtea de Apel Suceava; Tribunalul Cluj, Judecătoria Bistrița; Tribunalul Argeș, Judecătoria Pitești, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Judecătoria Horezu; Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Iași, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Hârlău; Judecătoria Aiud; Judecătoria Piatra-Neamț; Judecătoria Zărnești; Judecătoria Sinaia, Judecătoria Pătârlagele; Judecătoria Reghin; Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, constă în aceea că, într-o asemenea situație, se reține infracțiunea continuată de viol săvârșit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 alin. (2) și alin. (4) lit. a) și b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că este îndeplinită condiția referitoare la omogenitatea juridică a acțiunilor sau inacțiunilor ce se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii continuate, condiție care presupune o unitate a obiectului juridic, întrucât toate acțiunile sau omisiunile sunt îndreptate împotriva aceleiași valori sociale, fiind lipsit de relevanță, sub aspectul încadrării juridice a faptei, împrejurarea că victima a devenit majoră anterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2023, iar infracțiunea s-a epuizat imediat după acest moment. ... 55. În susținerea acestei orientării jurisprudențiale s-a făcut trimitere și la cele statuate prin Decizia nr. 17 din 10 martie 2008 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte, precum și prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul aceleiași instanțe. ... 56. În mod izolat (Curtea de Apel Iași, Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Constanța) s-a exprimat și punctul de vedere potrivit căruia unitatea de rezoluție infracțională a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, cu consecința reținerii în concurs real a infracțiunilor continuate de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) , alin. (3) lit. a) , b) și c) și alin. (3^1) teza I din Codul penal (varianta în vigoare anterior datei de 1 ianuarie 2024), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și de art. 218 alin. (1) , alin. (3) lit. a) și b) alin. (3^2) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. ... ... ...