Decizia ÎCCJ nr. 78/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 03.03.2025 · dosar 753/218/2024
Punctul VII
VII. Dispoziții legale incidente Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în varianta în vigoare anterior modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 217/2023 + Articolul 3 Activitatea legii penale Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. + Articolul 35 Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe (1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. + Articolul 218 Violul (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1) . (3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; ... b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima; ... c) victima este un minor; ... d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; ... e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod; ... f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună. ... (3^1) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost comise față de un minor în circumstanțele prevăzute la alin. (3) lit. a) , b) și d) -f) sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor. (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (5) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (6) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) -(3) se pedepsește Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în varianta în vigoare de la data de 1 ianuarie 2024 + Articolul 3 Activitatea legii penale Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. + Articolul 35 Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe (1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. + Articolul 218 Violul (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1) . (3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; ... b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima; ... c) abrogată; ... d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; ... e) abrogată; ... f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună; ... g) făptuitorul se folosește de autoritatea funcției sale. ... (3^1) Abrogat. (3^2) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1) -(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări: a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod; ... b) fapta a fost săvârșită asupra unei femei gravide; ... c) în urma faptei, victima rămâne însărcinată; ... d) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situație de dependență; ... e) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin amenințarea cu aceasta; ... f) victimei i s-a administrat, fără știința sa sau împotriva voinței sale, alcool sau orice substanță care îi afectează discernământul sau controlul acțiunilor sale. ... (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (5) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (6) Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1) -(3^2) se pedepsește. + Articolul 218^1 Violul săvârșit asupra unui minor (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (1^1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancționează potrivit dispozițiilor art. 114. (2) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) -(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări: a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care conviețuiește cu minorul; ... b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situație de dependență ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică; ... c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața minorului în orice alt mod; ... d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; ... e) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună; ... f) fapta a fost săvârșită de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracțiune de trafic de persoane sau trafic de minori; ... g) în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani. ... (5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (1^1) au fost comise în schimbul unei remunerații, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. (5^1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, dacă: a) minorul este membru de familie al majorului; ... b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze; ... c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața minorului în orice fel; ... d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. ... (5^2) Fapta prevăzută la alin. (5^1) se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă: a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună; ... b) fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracțiune de trafic de persoane sau trafic de minori. ... (6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (7) Faptele prevăzute la alin. (1) și (1^1) nu se sancționează dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă nu depășește 5 ani. (8) Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1) -(5^2) se pedepsește. ...
Sursa oficială ↗