Decizia CCR nr. 151/2017Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 14.03.2017
- Dosarul
- 6.329/315/2014
6. Având cuvântul, reprezentantul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că există jurisprudență a Curții Constituționale în materie. În ceea ce privește textul criticat arată că legiuitorul a avut în vedere tocmai sancționarea omisiunii agenților economici care desfășoară activități în materia jocurilor de noroc de a declara, la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, toate mijloacele de joc, respectiv operațiunile efectuate de operatorul economic pe teritoriul României, în funcție de specificul fiecăreia. Nedeclararea în termenul stabilit de lege a operațiunilor prevăzute de acest cadru normativ, prevăzute la art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, este apreciată de legiuitor ca fiind contravenție. Astfel, mijloacele de joc și/sau sumele aferente provenite din aceste operațiuni economice, în condițiile art. 20 coroborat cu art. 22 din ordonanța de urgență menționată, pot fi confiscate. Ca atare, dispozițiile criticate nu aduc atingere art. 44 alin. (9) din Constituție, actele normative în materie fiind în concordanță cu Legea fundamentală și cu precădere „mențiunea cu privire la deținerea, folosirea și rezultatul din infracțiuni sau contravenții se confiscă“. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.