Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 204

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2017 · dosar 430E/2017.2
Paragraful 204
Chiar dacă expunerea situaţiei de fapt reţinută în Ordonanţele procurorului, depuse la dosar, se referă şi la circumstanţele adoptării actului normativ menţionat, cercetarea penală nu poartă asupra oportunităţii ori legalităţii în sine a actului normativ în discuţie, ci asupra faptelor penale cu privire la care Ministerul Public a fost sesizat, sens în care sunt şi infracţiunile cu privire la care Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a declinat competenţa (favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, fals intelectual). Pretinsele "nelegalităţi" ale anchetei penale nu formau şi nu pot forma obiectul controlului pe care Curtea Constituţională îl exercită. Acceptarea ideii contrare, cu consecinţa cenzurării legalităţii actelor de urmărire penală îndeplinite în cauză, ar însemna acceptarea încălcării chiar de către Curtea Constituţională a competenţei altor autorităţi publice, respectiv cea a instanţelor de judecată.
Sursa oficială ↗