Decizia CCR nr. 16/2017Paragraful 22

16. Astfel fiind, Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) şi (13) , care consacră prezumţia de nevinovăţie, respectiv regula potrivit căreia sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, nu sunt incidente în cauză. De altfel, în decizia menţionată (paragraful 17), Curtea a mai reţinut că internarea nevoluntară se instituie prin decizia comisiei medicale, care este supusă, însă, confirmării instanţei judecătoreşti, aceasta putând să o infirme şi să dispună încetarea internării nevoluntare. La rândul ei, şi procedura de externare are, similar procedurii de internare nevoluntară, o componentă administrativă şi una judiciară, instanţa competentă putând să confirme propunerea comisiei de constatare a încetării condiţiilor care au impus internarea nevoluntară sau să o infirme, cu consecinţa menţinerii, în acest ultim caz, a măsurii internării nevoluntare. Atât în procedura de internare nevoluntară, cât şi în cea de externare, este reglementată intervenţia judecătorului, tocmai pentru eliminarea unor eventuale abuzuri sau erori medicale. Astfel fiind - a conchis Curtea - prin prevederile legale referitoare la aceste proceduri nu se aduce atingere principiilor referitoare la libertatea individuală, ci, dimpotrivă, este garantat acest drept fundamental.