Decizia CCR nr. 783/2016Punctul 8

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că fapta prevăzută de dispoziţiile art. 297 alin. (2) din Codul penal reprezintă o formă asimilată a infracţiunii de abuz în serviciu. Legiuitorul a păstrat în textul de lege criticat doar anumite criterii distincte de discriminare, raportat la reglementarea din Codul penal din 1969, ceea ce nu semnifică însă, în mod automat, o dezincriminare a infracţiunii de abuz în serviciu pe motiv de convingeri. În funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, în lipsa motivelor enumerate în art. 297 alin. (2) din Codul penal, se poate reţine forma de bază a abuzului în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal. De altfel, simpla schimbare a regimului sancţionator sau dezincriminarea unei fapte nu este de natură a afecta principiile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi, respectiv, supremaţia legii. Modalitatea de sancţionare şi poziţionare în cuprinsul Codului penal a infracţiunii de abuz în serviciu pe motiv de convingeri reprezintă o opţiune a legiuitorului, în virtutea rolului său constituţional, care nu are caracter discriminatoriu. Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se stabilesc prin lege organică, revenind legiuitorului competenţa de a reglementa conţinutul infracţiunilor şi tratamentul sancţionator aplicabil acestora. În plus, consideră că, din analiza susţinerilor autoarei excepţiei, reiese că aceasta doreşte de fapt completarea textului de lege criticat, aspect ce nu intră în sfera competenţelor Curţii Constituţionale. Potrivit competenţei sale stabilite prin art. 146 din Constituţie şi prin Legea nr. 47/1992, Curtea verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor şi ordonanţelor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. ...