Decizia CCR nr. 782/2016Paragraful 15

11. Guvernul consideră că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. În acest sens, invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. De asemenea, arată că sancţiunea pentru neprezentarea martorului este amenda judiciară. În doctrină (a se vedea V. Dănăilă în G. Boroi (coord.) Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole, vol. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, pag. 646-647) s-a arătat că instituţia citării cu mandat de aducere nu este reglementată în legislaţia procesual civilă, ea constând în înmânarea citaţiei de către organul de poliţie competent în circumscripţia domiciliului celui citat şi prezentarea lui în instanţă însoţit de organele forţei publice. În cazul neprezentării martorului după emiterea mandatului de aducere, instanţa va putea păşi la judecată, dar în egală măsură va putea să ia alte măsuri procedurale care răspund principiilor procesului civil (va suplimenta probele, va evalua alte posibilităţi de aducere a martorului dacă depoziţia sa este esenţială etc.). Tot în doctrină s-a arătat că adoptarea măsurii continuării judecării cauzei nu este obligatorie, instanţa având o mare putere de apreciere în această privinţă, urmând să hotărască în funcţie de circumstanţele cauzei. Întrucât în unele cazuri este vorba de singurul martor care are cunoştinţe relevante în cauza respectivă, atunci instanţa ar trebui să insiste în aducerea cu mandat a martorului chiar la un al doilea termen de judecată. Dacă martorul poate fi înlocuit, soluţia pe care o prevede textul trebuie adoptată cu multă precauţiune, o interpretare rigidă a textului putând conduce la alterarea spiritului legii şi la sacrificarea adevărului în "favoarea" celerităţii (I. Leş - Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole, ediţia 1, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 213, pag. 451). S-a mai arătat că aprecierea instanţei cu privire la aducerea martorului cu mandat presupune, fără îndoială, discernământ şi evitarea adoptării acestei măsuri ab irato şi că, după două încercări eşuate de aducere a martorului cu mandat, instanţa va putea proceda la judecată. Totodată, s-a subliniat că, in ipoteza prevăzută la art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu este vorba de decăderea părţii din proba cu martor, întrucât, pe de o parte, decăderea intervine atunci când nu este respectat un termen legal imperativ, iar pe de altă parte, părţii nu i se poate imputa vreo culpă pentru sancţionarea ei cu decăderea. (I. Deleanu - Noul Cod de procedură civilă: comentarii pe articole, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 429). În continuare, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.140 din 28 septembrie 2010, referitoare la norme de lege similare din Codul de procedură civilă din 1865. În final, apreciază că, având în vedere susţinerile autorului excepţiei privind modificarea textului de lege criticat, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă.