Decizia CCR nr. 782/2016Paragraful 23

18. Curtea reţine că principala critică a autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează ipoteza neexecutării mandatului de aducere pe motiv că martorul desemnat nu poate fi găsit acasă, ipoteză în care instanţa poate proceda la judecarea cauzei, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, încalcă dreptul la un proces echitabil. Cu privire la textele similare din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.140 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 5 noiembrie 2010, reţinând că acestea reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este stabilită de legiuitor, evident cu respectarea prevederilor sau principiilor constituţionale. În acest context, Curtea a reţinut că, în temeiul art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, instanţa are îndatorirea de a-şi exercita rolul activ şi de a stărui în aflarea adevărului, prin toate mijloacele legale, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Curtea a mai reţinut că textul de lege criticat reglementează un caz particular de decădere a părţii care a solicitat audierea martorului, instanţa având posibilitatea de a trece la judecată dacă martorul nu se înfăţişează nici după mandatul de aducere, iar instanţa a epuizat toate modalităţile procedurale prin care l-ar fi putut determina pe acesta să se prezinte la proces. Potrivit art. 108^1 alin. 1 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură civilă din 1865, "neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanţă, în afară de cazul în care acesta este minor", poate fi sancţionată de către instanţă cu amendă judiciară. În final, Curtea a constatat că toate aceste aspecte ţin însă de modul concret de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de judecată, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.