Decizia CCR nr. 731/2016Paragraful 11
Paragraful 11
8. Apreciază că, prin textele de lege criticate, s-a încălcat garanţia accesibilităţii şi previzibilităţii legii, întrucât a fost lipsit de calea de atac a recursului, prevăzută de Codul de procedură penală din 1968 sub imperiul căruia a fost trimis în judecată. Face referire atât la Decizia Curţii nr. 61 din 18 ianuarie 2007, în care noţiunea de previzibilitate a fost definită ca fiind posibilitatea pe care o oferă celor interesaţi însăşi norma juridică de a-şi reprezenta consecinţele punerii ei în operă ori cele ce derivă din încălcarea sau ignorarea ei, cât şi la doctrina care a reţinut că "previzibilitatea s-ar polariza astfel în jurul "urmărilor" efectivităţii normei". Arată că în considerentele mai multor decizii ale instanţei de contencios constituţional, ce au avut în vedere "calitatea legii", s-a făcut referire la sintagma "clară, precisă, previzibilă şi predictibilă", atribute indicate aritmetic prin evocarea "celor 4 condiţii".
Sursa oficială ↗