Decizia CCR nr. 720/2016Paragraful 8
Paragraful 8
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, autorul susţine, în esenţă, că, pe calea controlului de constituţionalitate a sintagmei "declaraţiile suspectului sau ale inculpatului", cuprinsă în normele procesual penale criticate, se impune adăugarea sintagmei "propria cauză". În esenţă, susţine că utilizarea declaraţiei suspectului - care poate fi mincinoasă - contrar principiului loialităţii probelor, în alte dosare penale, ca declaraţie de martor, aduce atingere independenţei judecătorului - "în condiţiile în care justiţia devine parţială şi neegalitară în legătură cu declaraţia suspectului după cum este folosită în propriul dosar sau al altor persoane, din alte dosare penale", dreptului părţilor la un proces echitabil - câtă vreme sintagma "declaraţiile suspectului sau ale inculpatului" nu face "distincţia dată de propriul dosar", egalităţii în drepturi a cetăţenilor - întrucât se creează o discriminare "între suspectul al cărui dosar este disjuns, respectiv declaraţia sa, şi poziţia inculpatului a cărui declaraţie şi apărare este utilizată numai în legătură cu propriul dosar" şi dreptului la apărare - "atâta vreme cât există la îndemâna organului de urmărire penală mijloace de constrângere ce sunt străine magistratului care judecă cauza cu referire la declaraţia suspectului audiat în alt dosar disjuns", ingerinţa fiind şi mai evidentă când scopul este numai acela de a obţine probe. În concluzie, autorul excepţiei critică "textul şi modul de utilizare în dosarele de urmărire penală, fără a se face distincţie între propriul dosar şi alte dosare", prin raportare la principiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi înfăptuirea justiţiei.
Sursa oficială ↗