Decizia CCR nr. 542/2016Paragraful 8

5. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală arată că autorii excepţiei ridică problema nereglementării exprese de către legiuitor a unei căi de atac în faţa unui judecător în ipoteza dispunerii de către procuror a unei soluţii de clasare în parte - pentru unele dintre infracţiunile care au făcut obiectul urmăririi penale - şi de disjungere cu privire la alte infracţiuni, măsură însoţită de dispoziţia de menţinere a sechestrului asigurător în întregime, aşa cum a fost luată iniţial. Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că, în ipoteza în care art. 250 din Codul de procedură penală s-ar interpreta în sensul inadmisibilităţii căii de atac a contestaţiei împotriva unei asemenea dispoziţii de menţinere, această interpretare ar fi constituţională, având în vedere că o astfel de dispoziţie de menţinere nu ar fi decât o continuare a măsurii iniţiale. În plus, în această ipoteză, dispoziţia de menţinere a sechestrului asigurător prezintă caracter temporar, până la finalul procesului penal disjuns, neafectând însăşi substanţa dreptului, este necesară şi se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituţional, şi anume salvgardarea drepturilor şi intereselor persoanelor păgubite prin săvârşirea unor fapte penale, cu privire la care nu s-a dispus clasarea, este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv este aplicată în mod nediscriminatoriu, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. În acest context, indiferent de modalitatea în care este interpretat art. 250 din Codul de procedură penală, deci şi atunci când se consideră că este voinţa legiuitorului omisiunea de a permite contestaţia împotriva dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurător în ipoteza prezentată, acesta respectă rigorile impuse de art. 53 din Constituţie, nefiind decât o continuare a unei măsuri asigurătorii luate iniţial. Pe de altă parte, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 18 septembrie 2006 cu privire la Cererea nr. 26.315/03 introdusă de Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei), măsurile asigurătorii nu se circumscriu noţiunii de acuzaţie în materie penală, nefiind incidente prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, în nicio situaţie măsurile asigurătorii nu au o existenţă de sine stătătoare, depinzând de existenţa unui proces penal, putând exista maximum 30 de zile după încheierea procedurilor penale. Astfel, chiar dacă art. 250 din Codul de procedură penală este interpretat restrictiv, în sensul omisiunii intenţionate a legiuitorului de a acorda dreptul la contestaţie împotriva dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurător în cazul unei soluţii de clasare parţială a cauzei, omisiunea nu încalcă art. 53 din Constituţie.