Decizia CCR nr. 41/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate conferă dreptul de a formula contestaţia în anulare părţilor, persoanei vătămate şi procurorului, excluzând din categoria persoanelor îndreptăţite să formuleze contestaţia acele persoane care nu au avut calitatea de părţi în procesul penal, dar ale căror drepturi legitime sunt în mod direct şi nemijlocit vătămate prin dispoziţiile hotărârii penale definitive. Se arată că bunurile sale sunt supuse măsurii asigurătorii a sechestrului ca urmare a dispunerii măsurii confiscării speciale, din oficiu, direct de către instanţa de apel împotriva altor persoane, prin hotărâre definitivă şi executorie. Apreciază că măsurile de siguranţă se iau numai faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce înseamnă că, fără a fi o pedeapsă, confiscarea specială are caracter penal şi punitiv, deci este o sancţiune de drept penal, intrând în noţiunea autonomă de "penal", prevăzută de art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe cale de consecinţă, şi sechestrul dispus în raport cu o confiscare specială constituie o măsură asigurătorie cu caracter penal. În continuare, arată că sechestrarea bunurilor constituie o măsură de reglementare a utilizării bunurilor, ce atrage după sine dreptul la respectarea bunurilor, consacrat de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Dreptul la respectarea bunurilor comportă şi o dimensiune procedurală, autorităţile statului fiind obligate să ia măsuri pozitive pentru a asigura o procedură efectivă pentru protecţia proprietăţii. În concluzie, apreciază că textul criticat nu asigură dreptul de acces la o procedură efectivă şi echitabilă pentru protecţia dreptului de proprietate violat de sechestrul impus prin decizia penală definitivă, în condiţiile în care nu a fost parte în respectivul proces penal şi nu s-a putut apăra, deci nu s-a aflat niciodată în faţa unui judecător.