Decizia CCR nr. 28/2016Paragraful 9

7. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, instanţa de judecată - judecătorul de drepturi şi libertăţi, analizând natura măsurilor asigurătorii, apreciază că acestea constituie ingerinţe în dreptul fundamental de proprietate privată, prevăzut de art. 44 din Constituţie, care însă nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări rezonabile printr-o reglementare legală, în condiţiile dispoziţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Aşadar, susţine că ingerinţa generată de instituirea unor măsuri asigurătorii, în condiţiile art. 249 din Codul de procedură penală, vizează un drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate privată, este reglementată prin lege, are ca scop legitim împiedicarea ascunderii, a distrugerii, a înstrăinării sau a sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie şi este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea statului de drept. Ingerinţa analizată nu este însă proporţională cu cauza care a determinat-o, întrucât aceasta nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual, de vreme ce, pe parcursul procesului penal, persoana afectată de aceasta nu are posibilitatea legală de a solicita ridicarea sau măcar modificarea măsurii asigurătorii, pentru motive apărute ulterior momentului epuizării căilor procedurale care permit contestarea acesteia, pe cale de consecinţă, fiind restrâns, nelimitat temporal, dreptul fundamental de proprietate privată, cu afectarea însăşi a substanţei acestui drept. Subliniază că, potrivit art. 168 din Codul de procedură penală din 1968, măsurile asigurătorii puteau fi contestate oricând în cursul procesului penal pe calea unei plângeri adresate, în funcţie de momentul procesual al formulării acesteia, procurorului, în cursul urmăririi penale, respectiv instanţei de judecată, în cursul judecăţii.