Decizia ÎCCJ nr. 59/2024 (HP)Punctul V
Punctul V
V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
29. Contestatoarea-petentă susține, în esență, că filiala unei fundații este, potrivit interpretării art. 18 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, o structură teritorială care nu poate fi independentă de fundație. ...
30. Art. 18 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 prevede ca filiala să fie condusă de un consiliu director propriu, alcătuit din cel puțin 3 membri, textul de lege neinstituind interdicția ca membrii consiliului director al filialei să fie aceiași cu membrii consiliului director al fundației, mai cu seamă în corelație cu alin. (1) al aceluiași articol, ce menționează că filiala este o structură teritorială a fundației. Invocă principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, arătând că, dacă legiuitorul ar fi vrut să distingă între componența consiliului director al fundației și cel al filialei, ar fi introdus o astfel de prevedere în lege. Or, norma juridică în discuție menționează „consiliul director propriu“, fără a cuprinde noțiunea de „distinct“. ... ...
Sursa oficială ↗