Decizia CCR nr. 14/2016Paragraful 10
Paragraful 10
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că modificarea intempestivă, la scurte intervale de timp, a normelor care reglementează regimul juridic al acordării despăgubirilor acordate cetăţenilor în temeiul Legii nr. 9/1998 este de natură să afecteze drepturile acestora şi nu asigură egalitatea de tratament a beneficiarilor care urmează să primească drepturile stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene în raport cu persoanele care deja au beneficiat de aceste despăgubiri. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică cererilor pentru care deja există emise titluri de plată exigibile, celor pentru care s-a început executarea silită, precum şi celor pentru care există, pe rolul instanţelor judecătoreşti, acţiuni în instanţă privind soluţionarea cererilor şi/sau emiterea titlurilor de plată, caz în care acestea sunt supuse prevederilor legii în vigoare la momentul învestirii instanţelor judecătoreşti. În acelaşi timp, prin prevederile legale criticate se creează o situaţie care pune în discuţie chiar garanţia liberului acces la justiţie, de vreme ce o executare silită începută anterior publicării Legii nr. 164/2014 poate fi suspendată numai pentru faptul că, prin această lege, se instituie alte termene de exigibilitate a titlului executoriu. Se mai arată că dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti trebuie soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Or, normele criticate din Legea nr. 164/2014 nesocotesc dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, cu consecinţe directe în sensul afectării dreptului de proprietate privată. De asemenea, prevederile legale criticate care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul înregistrării cererilor de chemare în judecată încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii. Totodată, se arată că executarea silită constituie un drept al petentului, drept născut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014. Or, dispoziţiile care instituie noile termene de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 9/1998 şi care se aplică cauzelor în materia acordării despăgubirilor aflate pe rolul instanţelor nu fac decât să stabilească o condiţie de exercitare a accesului la justiţie, care, la momentul introducerii cererii, nu exista. De asemenea, aplicarea retroactivă a termenelor prevăzute de legea criticată are ca efect amânarea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi obligarea persoanelor care au fost diligente în a se adresa justiţiei la suportarea unei sarcini suplimentare faţă de cunoscuta inactivitate a autorităţilor publice.
Sursa oficială ↗