Decizia CCR nr. 527/2015Paragraful 26

18. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, chiar dacă instituţia specializată în care a fost internată persoana în cauză a constatat dispariţia tulburării mintale ce a justificat internarea nevoluntară, aceasta nu înseamnă că ea trebuie eliberată în mod automat, fără a se examina condiţiile în care va putea să-şi reia viaţa normală în societate. Curtea de la Strasbourg a statuat că o asemenea interpretare rigidă ar lipsi autorităţile naţionale de posibilitatea de a evalua, în funcţie de ansamblul circumstanţelor cauzei, dacă o astfel de eliberare reprezintă cea mai bună soluţie, atât pentru cel internat, cât şi pentru colectivitatea în cadrul căreia el se va întoarce să trăiască. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, în materie de tulburări mintale, este practic imposibil să se stabilească fără niciun risc de eroare dacă dispariţia simptomelor bolii semnifică totala vindecare a celui în cauză. De aceea, este necesar ca autorităţile naţionale competente să dispună de posibilitatea de a decide dacă, având în vedere toate circumstanţele speţei şi interesele aflate în joc, este cazul să dispună eliberarea imediată şi necondiţionată a unei persoane care nu mai prezintă tulburarea mintală care a necesitat internarea sa. Autorităţile naţionale trebuie să poată păstra un anumit control asupra progreselor făcute de respectiva persoană după întoarcerea sa la viaţa în comunitate, astfel că eliberarea sa poate fi supusă unor condiţii adecvate, după cum nu poate fi exclusă nici necesitatea amânării eliberării, pentru motive justificate. Respectarea scopului art. 5 paragraful 1 privind dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - care interzice privările de libertate arbitrare - impune, însă, ca o asemenea amânare să nu se facă pe o durată excesivă, pentru că, altfel, ar fi contrară acestui scop (Hotărârea din 24 octombrie 1997, pronunţată în Cauza Johnson împotriva Regatului Unit, paragrafele 61 şi 63).