Decizia CCR nr. 528/2015Paragraful 25

18. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia trebuie să li se recunoască autorităţilor naţionale competente o anumită putere discreţionară atunci când se pronunţă asupra internării unei persoane ca "alienată", deoarece lor le revine îndatorirea de a aprecia probele de care dispun în situaţia dată (Hotărârea din 24 octombrie 1979, pronunţată în Cauza Winterwerp împotriva Olandei, paragraful 40, Hotărârea din 24 septembrie 1992, pronunţată în Cauza Herczegfalvy împotriva Austriei, paragraful 63). Pe de altă parte, chiar dacă instituţia specializată în care a fost internată persoana în cauză a constatat dispariţia tulburării mintale ce a justificat internarea nevoluntară, aceasta nu înseamnă că ea trebuie eliberată în mod automat, fără a se examina condiţiile în care va putea să-şi reia viaţa normală în societate. Curtea de la Strasbourg a statuat că o asemenea interpretare rigidă ar lipsi autorităţile naţionale de posibilitatea de a evalua, în funcţie de ansamblul circumstanţelor cauzei, dacă o astfel de eliberare reprezintă cea mai bună soluţie, atât pentru cel internat, cât şi pentru colectivitatea în cadrul căreia el se va întoarce să trăiască. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, în materie de tulburări mintale, este practic imposibil să se stabilească fără niciun risc de eroare dacă dispariţia simptomelor bolii semnifică totala vindecare a celui în cauză (Hotărârea din 24 octombrie 1997, pronunţată în Cauza Johnson împotriva Regatului Unit, paragraful 61).