Decizia CCR nr. 424/2015Paragraful 10

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive şi nu verificarea unor chestiuni de fapt. Aşa fiind, legiuitorul a limitat atât sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, cât şi motivele pentru care acesta poate fi promovat la anumite probleme de legalitate. Se observă, de asemenea, că necesitatea îndreptării hotărârilor penale definitive contrare legii trebuie conciliată cu autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri şi cu nevoia de a asigura stabilitatea raporturilor juridice formate pe baza lor. Se susţine însă că realizarea de către legiuitor, prin dispoziţiile art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, a unui echilibru între interesul persoanelor interesate să formuleze calea de atac a recursului în casaţie şi interesul general al asigurării stabilităţii raporturilor juridice născute în urma rămânerii definitive a unor astfel de hotărâri penale nu este de natură a încălca dreptul respectivelor persoane la un proces echitabil şi dreptul lor la un recurs efectiv. Se arată, în acest sens, că dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, nu presupune faptul că dreptul persoanelor care se consideră prejudiciate prin hotărâri judecătoreşti definitive de a solicita controlul acestor hotărâri nu poate fi supus niciunor condiţionări. Se subliniază că legiuitorul este îndreptăţit să instituie asemenea condiţionări, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 129 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie. Se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93, prin care instanţa europeană a statuat că dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, acesta putând fi supus unor restricţionări legitime. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 din Constituţie, instanţa susţine că principiul egalităţii nu presupune uniformitate şi că persoanele avute în vedere în critica de neconstituţionalitate se află într-o situaţie juridică diferită de cea a inculpatului, a procurorului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, aspect care justifică acordarea de către legiuitor a unui tratament juridic diferit sub aspectul dreptului de a promova calea de atac a recursului în casaţie. Se face, de asemenea, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 decembrie 2013.