Decizia CCR nr. 381/2015Paragraful 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.05.2015 · dosar 5.032/193/2014
Paragraful 12
9. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, autoare a excepţiei, susţine că dispoziţiile art. 6 din Codul penal, care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, sunt în sine constituţionale, însă modalitatea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a tranşat, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, problema incidenţei legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru ipoteza concursului de infracţiuni, generează încălcări ale prevederilor constituţionale privind retroactivitatea legii penale mai favorabile şi rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Apreciază că, în ipoteza concursului de infracţiuni, în prealabil se vor descontopi toate pedepsele şi vor fi repuse în individualitatea lor, şi, dacă este cazul, se va înlătura şi sporul de pedeapsă aplicat în baza legii vechi, iar, dacă pedepsele aplicate sunt mai mari, reducerea acestor pedepse va opera obligatoriu până la limita maximului special prevăzut de legea nouă, urmând a se proceda la recontopirea tuturor pedepselor - inclusiv a celor reduse - în baza dispoziţiilor din legea veche, la anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza hotărârii de condamnare şi la emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. Ca atare, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, autoare a excepţiei, consideră că dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care recontopirea pedepselor - dintre care unele reduse potrivit legii noi - se efectuează sub imperiul legii vechi, dispoziţii care sunt mai favorabile şi fără posibilitatea reaprecierii unui spor de pedeapsă, cu excepţia celui aplicat iniţial, pedeapsa rezultantă urmând a fi redusă potrivit calculelor efectuate în concret de instanţă.
Sursa oficială ↗