Decizia CCR nr. 339/2015Paragraful 11

8. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, judecătorul de drepturi şi libertăţi, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, din perspectiva Constituţiei, instrucţia penală este aceeaşi cu urmărirea penală. Astfel, deşi sintagma "urmărire penală" este folosită în mod explicit la art. 109 alin. (2) din Constituţie, acest lucru nu poate conduce la concluzia că "instrucţia penală" de care face vorbire art. 53 din Legea fundamentală şi "urmărirea penală" sunt două instituţii juridice distincte, acestea fiind, de fapt, noţiuni sinonime. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că cele două instituţii juridice ar fi diferite din perspectiva Constituţiei, lipsa unui judecător de instrucţie responsabil cu supravegherea desfăşurării urmăririi penale nu poate duce la încălcarea unor drepturi cetăţeneşti, cum ar fi dreptul la libertatea individului, câtă vreme măsura arestării preventive, spre exemplu, se poate lua, în temeiul dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate se cere a fi declarată, doar de către un judecător - magistrat independent şi imparţial -, şi nu de către procuror, cum era în vechea reglementare procesual penală. Totodată, arată că sintagma "instrucţie penală", raportată la considerentele Deciziei nr. 962 din 25 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, are sensul de "urmărire penală", aşa cum rezultă din cuprinsul acestei decizii, astfel: "nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi art. 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale".