Decizia CCR nr. 339/2015Paragraful 20

16. Referitor la noţiunea de "instrucţie penală", ca ipoteză ce face parte din enumerarea exhaustivă statuată în art. 53 din Legea fundamentală referitoare la motivele legitime pentru care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, aceasta include "urmărirea penală", astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 71 din 23 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 25 iunie 1996, potrivit căreia "În cazul excepţiei de faţă, restrângerea dreptului la liberă circulaţie este, potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie, impusă pentru «desfăşurarea instrucţiei penale», întrucât priveşte persoanele aflate în urmărire penală", Decizia nr. 946 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, care stabileşte că "În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^b şi 300^2 din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul excepţiei dă un alt înţeles noţiunii de «instrucţie penală», care, potrivit art. 53 din Constituţie, legitimează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, între care regăsim şi privarea de libertate. Aşa fiind, desprinde concluzia înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate a textului în măsura în care este posibilă arestarea inculpatului şi în faza de cercetare judecătorească. Or, potrivit art. 23 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală, privarea de libertate se dispune numai în cursul procesului penal, ceea ce implică atât faza de urmărire penală, cât şi faza de judecată, cu singura deosebire că în cursul primei faze a procesului penal arestarea preventivă se poate dispune pentru o perioadă rezonabilă de maximum 180 de zile", Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, în care s-a reţinut că "nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale", precum şi Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, potrivit căreia "Condiţia ca restrângerea exerciţiului dreptului să fie impusă pentru «desfăşurarea instrucţiei penale» este îndeplinită prin indicarea în alin. 1 al art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968 a cerinţei ca autorizarea înregistrării convorbirilor să se facă numai «dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată» [...] Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, inclusiv ale exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale."