Decizia CCR nr. 237/2015Paragraful 13

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că, în cazul de faţă, situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată nu este motivată, invocându-se numai urgenţa reglementării. Urgenţa reglementării însă nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare, sens în care sunt prezentate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Arată, totodată, că numărul mare de contestaţii în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor este de notorietate, iar oportunitatea unor măsuri de eficientizare nu echivalează cu urgenţa şi necesitatea reglementării. De asemenea, prin instituirea unei garanţii deosebit de oneroase, obligatoriu a fi depusă odată cu cererea/contestaţia/plângerea depusă la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau în instanţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 afectează grav dreptul cetăţenilor de a avea acces liber la justiţie. În aceste condiţii, nu doar că măsurile luate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 nu sunt în măsură să justifice urgenţa şi situaţia extraordinară, dar împiedică ofertanţii să îşi mai exercite drepturile în faţa instanţei judecătoreşti. În acelaşi timp se susţine încălcarea art. 21 alin. (1) din Constituţie, în ceea ce priveşte impunerea obligaţiei de constituire a garanţiei de bună conduită, ca şi condiţie pentru formularea contestaţiei/cererii/plângerii în faţa instanţelor judecătoreşti şi încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie, în ceea ce priveşte condiţionarea depunerii contestaţiei/cererii în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor de constituirea aceleiaşi garanţii. Astfel, obligarea contestatorilor de a depune o garanţie de 1% din valoarea estimată a contractului reprezintă o limitare a liberului acces la justiţie. Or, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, limitarea trebuie să aibă un scop legitim, să asigure un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijlocul folosit şi să nu atingă însăşi substanţa dreptului, exigenţe pe care textele de lege criticate nu le îndeplinesc. De asemenea, aplicarea unui regim preferenţial şi discriminatoriu titularilor dreptului de a formula plângere împotriva deciziilor Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, prin condiţionarea acestui drept pentru ofertanţi (contestatori/alte persoane) de depunerea garanţiei, în timp ce pentru autoritatea contractantă dreptul este necondiţionat, pur şi simplu, reprezintă o vădită încălcare a principiului egalităţii în drepturi, contravenind art. 16 alin. (1) din Constituţie.