Decizia CCR nr. 250/2015Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că sintagma "în totalitate" din cuprinsul textului criticat restrânge într-un mod nepermis dreptul de a recurge la procedura simplificată, încălcând dispoziţiile constituţionale invocate. Se arată că scopul reglementării procedurii simplificate este acela de asigurare a celerităţii procesului penal, prin evitarea administrării unui probatoriu inutil, îndelungat şi costisitor, scop ce justifică condiţia recunoaşterii faptelor prezentate în actul de sesizare a instanţei, pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale. Este subliniată, în acelaşi timp, posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de procedură simplificată sau de a reveni la procedura obişnuită atunci când cunoaşterea adevărului o impune, dar şi legătura dintre principiul aflării adevărului şi procedura prevăzută la art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Se arată că, logic şi juridic, aceasta înseamnă că prin sintagma "faptele reţinute în sarcina sa" legiuitorul a înţeles să se refere la faptele rezultate din probele deja administrate, pe care inculpatul le acceptă, şi că orice desprindere a tabloului faptic de probatoriul administrat ar însemna valorizarea peste probatoriu a opiniilor, presupunerilor şi supoziţiilor autorului actului de sesizare, ceea ce l-ar transforma pe acesta într-un dictator al întregului proces penal şi ar goli de conţinut principiul egalităţii părţilor şi prezumţia de nevinovăţie. În acest sens, se arată că probele administrate în faza urmăririi penale pot conduce spre concluzii univoce, incontestabile, privind starea de fapt, sau pot avea o relevanţă limitată, aprecierea lor fiind prerogativa judecătorului, care le poate reţine sau înlătura. Se susţine, prin urmare, că expresia "în totalitate" din actuala redactare a textului criticat, precum şi trimiterea la actul de sesizare a instanţei făcută prin sintagma "reţinute în sarcina sa" limitează nepermis rolul judecătorului, transformând actul de justiţie într-o simulare. Pe de altă parte, se arată că desprinderea recunoaşterii de probatoriu şi de concludenţa acestuia determină inegalităţi de şanse între inculpaţi, de la un proces la altul, sau chiar în cadrul aceluiaşi proces, făcând ca recunoaşterea să depindă de obiectivitatea şi corectitudinea cu care autorul actului de sesizare a interpretat probatoriul administrat.