Decizia CCR nr. 254/2015Paragraful 19

15. Consideră că nici cel de-al doilea argument invocat de Avocatul Poporului nu este întemeiat, deoarece situaţia unui civil care comite o infracţiune împreună cu un militar nu este identică cu cea a unui civil care comite aceeaşi infracţiune alături de un alt civil. În acest sens, invocă Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a reţinut că: "Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice." Având în vedere prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege, consideră că dispoziţiile art. 56 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, care permit procurorului militar să efectueze urmărirea penală potrivit competenţei parchetului din care face parte faţă de toţi participanţii la săvârşirea infracţiunilor comise de militari, sunt constituţionale prin raportare la art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. În acest sens, face trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume la Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, citată anterior.