Decizia CCR nr. 180/2015Paragraful 25

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 22 şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013, că aceste norme nu au incidenţă în cauză. Astfel, în speţă nu este vorba nici despre "decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001" , aşa cum prevede art. 22 în ipoteza sa, şi nici despre sume de bani care, potrivit art. 41 alin. (1) , au fost acordate cu titlu de despăgubiri, stabilite fie în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fie prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Din datele cuprinse la dosar, respectiv Decizia civilă nr. 6818 din 25 septembrie 2014 (actul de sesizare a Curţii), rezultă că dosarul în cauză nu a fost aprobat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se încadra în ipoteza normei art. 41 alin. (1) teza întâi, nici nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 prin care fie să se fi stabilit anumite sume cu titlu de despăgubiri cuvenite - ipoteza art. 41 alin. (1) teza a doua -, fie să se fi stabilit obligaţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de despăgubire - ipoteza art. 41 alin. (5) din lege. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate urmează, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, să fie respinsă ca inadmisibilă.