Decizia CCR nr. 24/2015Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 dintr-o comparaţie între situaţia juridică a părţilor ale căror cauze penale erau în curs de soluţionare în apel la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală şi cea a persoanelor ale căror cauze se aflau în curs de judecată la instanţa de fond. Această comparaţie este apreciată ca subiectivă de către reprezentantul Ministerului Public, care arată că, dimpotrivă, textele criticate asigură un tratament juridic egal al celor două categorii de justiţiabili. Se susţine că persoanele ale căror cauze erau în curs de judecată în apel la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală au avut în faţa instanţei de fond posibilitatea să invoce nulităţi şi să obţină trimiterea dosarului înapoi la procuror pentru refacerea sau completarea urmăririi penale şi că asigurarea acestor drepturi procesuale şi în faza apelului ar fi de natură să le creeze acestora o situaţie juridică mai favorabilă decât cea a persoanelor ale căror cauze penale se aflau în curs de soluţionare la instanţa de fond, la data anterior menţionată. Se arată că, pentru aceste motive, dispoziţiile legale criticate au o justificare obiectivă şi rezonabilă, răspunzând cerinţelor criteriului proporţionalităţii. Se face trimitere, în acest sens, la Hotărârea din 16 aprilie 1996 a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Martelli împotriva Italiei.