Decizia CCR nr. 24/2015Paragraful 35

28. De asemenea, pentru argumentele anterior invocate, Curtea reţine că aplicarea textelor criticate proceselor aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală nu este de natură a crea discriminare între persoanele care cad sub incidenţa art. 6 din Legea nr. 255/2013, ale căror cauze sunt în curs de judecată în primă instanţă, în care la data anterior arătată nu începuse cercetarea judecătorească, persoane care pot formula excepţii şi invoca nulităţi referitoare la actele de urmărire penală, până la încheierea procedurii de judecată în camera preliminară, pe de o parte, şi persoanele ale căror cauze se aflau în faza apelului la acea dată şi care nu se pot prevala de aceste drepturi procesuale, pe de altă parte. Curtea constată că ipotezele procesuale în care aceste părţi se află sunt diferite, în sensul că, prin acceptarea principiului aplicării imediate a legii procesual penale, remediile juridice de care persoanele aflate în diverse stadii procesuale beneficiază nu pot fi decât diferite. O atare abordare nu poate fi contrară art. 16 din Constituţie, din moment ce mecanismele procedurale puse la dispoziţia părţilor sunt capabile să surmonteze problemele de fapt şi de drept cu care acestea se confruntă. În acest sens, Curtea are în vedere faptul că, în privinţa persoanelor ale căror cauze erau în faza apelului la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, posibilitatea de a invoca şi solicita constatarea nulităţii a subzistat în condiţiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1969, această posibilitate putând fi exercitată în orice fază a procesului penal. Faptul că legiuitorul, începând cu data de 1 februarie 2014, a eliminat această posibilitate în cauzele aflate în apel nu echivalează cu crearea unei situaţii juridice mai grele acestor persoane în raport cu cele care nu au depăşit procedura de cameră preliminară. Din contră, legiuitorul a optat pentru o egalizare a situaţiilor celor două categorii de persoane, punând capăt posibilităţii instanţei sau părţilor de a invoca nulităţi, în condiţiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1969, în cauzele pendinte la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală actual. Aşadar, legiuitorul a recurs la stabilirea unui moment procesual fix, determinat până la care nulităţile pot fi invocate de părţi sau din oficiu. Pentru atingerea acestui scop legitim, soluţia legislativă prevăzută prin textul criticat prevede o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul colectiv şi cel individual, subiectiv. În lipsa unei asemenea norme tranzitorii, s-ar fi ajuns ca prin supravieţuirea legii vechi de procedură penală, cauzelor aflate în apel pe rolul instanţelor de judecată la 1 februarie 2014 să li se aplice art. 197 din Codul de procedură penală din 1969, situaţie ce ar fi creat, ea însăşi, un privilegiu în favoarea părţilor implicate în aceste cauze, faţă de persoanele ale căror cauze nu au depăşit faza camerei preliminare, conform Codului de procedură penală în vigoare, care pot invoca nulităţile actelor şi lucrărilor efectuate doar până la sfârşitul acestei faze.