Decizia CCR nr. 498/2014Paragraful 17

13. În concret, se arată că, prin respingerea ca premature a acţiunilor de chemare în judecată ca urmare a aplicării de către instanţă a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, reclamanţii vor fi obligaţi să se supună noilor termene prevăzute de art. 34 alin. (1) , deci să reia procedura administrativă în pofida faptului că, în această etapă, au aşteptat ani de zile soluţionarea cererilor de despăgubire. În plus, art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege permite atacarea în justiţie a refuzului entităţii învestite de lege numai după epuizarea termenelor cuprinse la art. 33 şi art. 34, aceasta echivalând cu o tergiversare suplimentară a soluţionării procesului. Fără ca aceste ingerinţe să aibă vreo justificare rezonabilă şi obiectivă, efectul mecanismului de despăgubire reglementat de Legea nr. 165/2013 constă, în opinia autorilor excepţiei, în depăşirea cu mult a termenului rezonabil în soluţionarea unei cauze, în accepţiunea conferită noţiunii de Constituţie, Convenţie şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, precum şi în lipsirea de protecţie eficientă a dreptului de proprietate, având în vedere sensul noţiunii de "bun" stabilit de normele convenţionale şi practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului.