Decizia CCR nr. 359/2014Paragraful 41

34. Întrucât testele ADN pot proba în mod ştiinţific şi cu exactitate filiaţia paternă, înlăturând orice dubiu în această privinţă şi contribuind, astfel, la stabilirea cu certitudine a identităţii şi stării civile a copilului, legiuitorul român a prevăzut condiţia confirmării filiaţiei tatălui firesc (prin recunoaştere sau pe cale judecătorească) pentru adoptarea copilului din afara căsătoriei de către soţia acestuia. Ca urmare a acestei reglementări poate apărea în practică - asemenea cazului de faţă - un conflict între dreptul copilului de a-şi cunoaşte identitatea biologică, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dreptul la viaţă intimă şi privată a presupusului tată, care poate invoca refuzul de a se supune investigaţiilor medicale. Curtea constată că la baza reglementărilor legale criticate din acest motiv stau, pe lângă textul mai sus enunţat din Convenţia Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, şi art. 5 din aceasta, potrivit căruia, "În acţiunile referitoare la filiaţia faţă de tată, probele ştiinţifice apte să stabilească sau să înlăture paternitatea urmează a fi încuviinţate." Deşi textul convenţional se referă la obligaţia autorităţii competente sau a instanţelor judecătoreşti de a încuviinţa inclusiv testul ADN, semnificaţia sa este mult mai largă, în sensul că implică şi obligaţia statului (membru al Consiliului Europei, semnatar al Convenţiei) de a asigura reglementările interne care să permită acest lucru.