Decizia CCR nr. 277/2014Paragraful 10
Paragraful 10
6. De asemenea, prevederile art. 83 din Codul penal din 1969 afectează egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, deoarece instanţa dispune revocarea suspendării condiţionate a pedepsei anterioare, fără a se ţine seama că a doua infracţiune a fost săvârşită cu puţin timp înainte de expirarea termenului de încercare. Astfel, dacă unul din doi condamnaţi, care au primit o pedeapsă identică şi pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată, comite o nouă infracţiune la o lună după ce termenul de încercare a început să curgă, iar celălalt în ultima lună a termenului de încercare, atunci este afectat dreptul la un proces echitabil prin înfrângerea principiului egalităţii în faţa legii.
Sursa oficială ↗