Decizia CCR nr. 221/2014Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 146 şi art. 209 alin. 4 din Codul penal din 1968 sunt, pe de o parte, desuete, întrucât stabilesc un prag valoric ce nu mai corespunde realităţilor economice şi sociale prezente, iar pe de altă parte, discriminatorii, prin impunerea acestui prag valoric de 200.000 lei drept criteriu de agravare a infracţiunii de furt calificat, potrivit alin. 4 al art. 209, invocat de autorul excepţiei. Se arată că textele criticate creează discriminare nu numai între persoanele care săvârşesc furturi a căror valoare depăşeşte suma de 200.000 lei şi cele care comit furturi a căror valoare este mai mică decât suma arătată, dar şi între subiectele active ale infracţiunii de furt calificat şi cele ale infracţiunii de evaziune fiscală. Se susţine că aceasta din urmă prezintă un pericol social sporit faţă de infracţiunea de furt calificat, şi, cu toate acestea, inculpatul are posibilitatea acoperirii integrale a prejudiciului, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, respectiv a aplicării pedepsei amenzii, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, sau a aplicării unei sancţiuni administrative, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (în forma lor în vigoare la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate). Se arată că persoanele ce săvârşesc faptele anterior referite se află în situaţii juridice identice, ceea ce impune acordarea de către legiuitor a unui tratament juridic identic, eventualele deosebiri putând fi justificate prin criterii obiective şi rezonabile ce nu pot fi, însă, reţinute în prezenta cauză. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 86 din 27 februarie 2003, nr. 89 din 27 februarie 2003 şi nr. 423 din 10 mai 2007.