Decizia ÎCCJ nr. 10/2023 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului formulat de către apelantul revizuent D.A.M. împotriva Sentinței penale nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Brăila. Prin Sentința penală nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Brăila, s-au dispus următoarele: în baza art. 475 din Codul de procedură penală s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de către revizuentul D.A.M. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 233 din 1.07.2017 a Tribunalului Brăila, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 335/A din 14.03.2019 a Curții de Apel Galați, formulată de către revizuentul D.A.M. Situația juridică premisă care a generat problema de drept supusă dezlegării: Prin Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila - Secția penală, supusă revizuirii, s-au dispus, printre altele, următoarele: A fost respinsă, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat invocată de inculpatul D.A.M. prin raportare la Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal. În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei D.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal, și a tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 18^4 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal s-a dispus condamnarea inculpatului D.A.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În baza art. 18^4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul D.A.M. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta în numele ei. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele principale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (4 luni închisoare), respectiv 2 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) și g) din Codul penal. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală a fost menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța din 26.08.2015 a parchetului asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatului. În baza art. 19, 25 și 397 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul D.A.M. la plata către partea civilă A.P. a sumei de 100.266,11 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a sumei. Prin Decizia nr. 335/A din 14 martie 2019 a Curții de Apel Galați - Secția penală s-a dispus, printre altele: A fost admis apelul declarat de inculpatul D.A.M. împotriva Sentinței penale nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila - Secția penală, a fost desființată, în parte, hotărârea atacată și, în rejudecare: A fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal. A fost menținută pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea anterior menționată. A fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.A.M. din infracțiunea prevăzută de art. 18^4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 18^4 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal. S-a menținut pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea anterior menționată. În baza art. 19, 25 și 397 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul D.A.M. la plata către partea civilă A.P. a sumei de 80.501,36 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a sumei. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală a fost menținut sechestrul asigurător instituit în cauză. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a constatat inaplicabilitatea principiului non bis in idem prevăzut de art. 6 din Codul de procedură penală în raport cu Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că nu există identitate de obiect și cauză între speța în care a fost pronunțată decizia civilă și cea în care a fost dispusă condamnarea inculpatului. Prin încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, pe parcursul desfășurării acestui proces penal, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu motivarea că latura obiectivă a cauzei reprezintă o chestiune prealabilă soluționată definitiv prin Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal. După soluționarea definitivă a cauzei, prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii“ cuprinsă în art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Față de această împrejurare, condamnatul a formulat o cerere de revizuire a sentinței definitive de condamnare, invocând dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (hotărârea de condamnare s-a bazat pe o prevedere legală care după ce hotărârea a rămas definitivă a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză). Prin Sentința nr. 9 din 21 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția penală, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că sentința a cărei revizuire s-a solicitat nu s-a întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională. Ulterior, condamnatul a formulat o nouă cerere de revizuire împotriva sentinței definitive de condamnare, invocând prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, respectiv existența a două hotărâri definitive care nu se pot concilia, și anume Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Galați - Secția penală, rămasă definitivă și modificată prin Decizia nr. 335/A din 14 martie 2019 a Curții de Apel Galați - Secția penală, și Decizia nr. 1.774 din data de 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința penală nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, având în vedere că revizuentul a invocat aceleași temeiuri ca și în cazul primei cereri, or, potrivit art. 464 din Codul de procedură penală, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive. S-a reținut că art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală privește existența a cel puțin două hotărâri definitive, nefiind posibilă existența unei inconciliabilități între o hotărâre penală și una civilă. Totodată, pentru a fi supuse revizuirii, cele două hotărâri trebuie să se excludă una pe cealaltă, situație care nu se regăsește în speță. S-a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat față de Decizia nr. 1.774 pronunțată în 22 octombrie 2015 de instanța de contencios administrativ întrucât, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (2) din Codul de procedură penală. Fiind sesizată cu apelul declarat de revizuentul D.A.M., Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a pus în discuția părților, în ședința publică din data de 19 octombrie 2022, cererea formulată de apelantul revizuent prin care a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curți în vederea dezlegării chestiunii de drept invocate, susținând că legea procesual penală nu distinge cu privire la natura juridică civilă sau penală a hotărârilor judecătorești vizate de prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală și, cum aceasta este o lege organică, ea nu poate fi completată de practica judiciară sau doctrină, ea fiind supusă întotdeauna unei interpretări restrictive și aplicării principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Or, atât timp cât legea procesual penală nu distinge cu privire la natura de orice fel a hotărârilor judecătorești definitive aflate în stare de inconciliabilitate cu o hotărâre judecătorească definitivă penală, nici cei care aplică legea nu pot să facă astfel de distincții și să adauge la lege. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, așa cum a fost formulată de revizuent, apreciind că problema de drept invocată nu suscită interpretări și poate fi analizată de către instanța de apel. ...