Decizia ÎCCJ nr. 10/2023 (HP)Punctul IX

IX. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară, în cuprinsul concluziilor formulate, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori. Prin raportare la criteriile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, pentru următoarele argumente: În dosarul instanței de trimitere se invocă inconciliabilitatea dintre o sentință penală rămasă definitivă în data de 14 martie 2019 și o decizie pronunțată în recurs în data de 21 octombrie 2015 de către o instanță de contencios administrativ și fiscal, hotărâri judecătorești care par să interpreteze diferit aceeași realitate juridică, în contextul în care apelantului i-au fost închise toate căile interne în vederea remedierii situației sale juridice, inclusiv revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deși a invocat în fața instanței penale excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție admisă prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 a Curții Constituționale a României. Deși legiuitorul nu a menționat expres că neconciliabilitatea privește doar hotărârile pronunțate în cauze penale, din interpretarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 452 alin. (1) ,art. 453 alin. (1) ,(2) și (5) , art. 458,art. 460 alin. (4) și art. 462 alin. (1) din Codul de procedură penală rezultă că prin instituirea acestui caz de revizuire au fost avute în vedere doar hotărârile definitive pronunțate de instanțele penale care se exclud reciproc, calea extraordinară de atac vizând latura penală a hotărârilor, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională. În consecință, având în vedere că prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate, se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care face obiectul sesizării. Din cuprinsul încheierii de sesizare a instanței supreme rezultă că există o contrarietate între o hotărâre penală definitivă de condamnare și o hotărâre civilă rămasă definitivă anterior celei penale, prin care a fost soluționată o chestiune de fapt apreciată de către titularul cererii de revizuire ca fiind o chestiune prealabilă. Revizuentul condamnat a invocat atât în cursul judecății în primă instanță, cât și în căile de atac (apel și revizuire) autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de către instanța civilă, însă instanța de fond și cea de apel au constatat inaplicabilitatea în cauză a principiului non bis idem, cu motivarea că nu există identitate de obiect și cauză între speța în care a fost pronunțată decizia civilă și cea în care a fost dispusă condamnarea. S-a susținut că, analizând încheierea de sesizare a instanței supreme, se constată că instanța de trimitere, învestită cu apelul formulat împotriva sentinței de respingere a celei de-a doua cereri de revizuire, urmărește să afle dacă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive pronunțată de o altă instanță poate fi invocată în revizuire și, practic, să obțină de la Înalta Curte de Casație și Justiție rezolvarea în concret a cauzei în sensul confirmării sau infirmării soluției ce se prefigurează, ceea ce excedează limitele procedurii prealabile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, fiind atributul exclusiv al instanței de trimitere. Prin urmare, s-a apreciat că problema ridicată de instanța de trimitere nu poate primi o rezolvare de principiu, deoarece identificarea soluției în drept presupune o analiză prealabilă a elementelor de fapt specifice cauzei concrete, demers inadmisibil în cadrul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală. ...