Decizia CCR nr. 164/2014Paragraful 7
Paragraful 7
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care prezintă situaţia de fapt, arătând că a fost urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută la art. 288 alin. 2 din Codul penal din 1969, şi că i-a fost aplicată o amendă administrativă, fără ca în cursul urmăririi penale să îi fi fost prezentat materialul de urmărire penală şi fără să îi fi fost dată posibilitatea de a propune probe care să îi dovedească nevinovăţia. Se susţine că dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală din 1968 au fost interpretate de către organele de urmărire penală competente în sensul lipsei obligativităţii prezentării materialului de urmărire penală în cazul scoaterii de sub urmărire penală şi al aplicării unei amenzi administrative. Se arată că, astfel interpretate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală din 1968 creează o reală discrepanţă între drepturile procurorului şi cele ale învinuitului, încălcând principiul egalităţii armelor şi, prin urmare, dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie, dar şi dreptul la apărare. Se susţine încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 24 din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a celor ale art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Sursa oficială ↗