Decizia ÎCCJ nr. 74/2022 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul raportor și a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Analiza acestei reglementări ce privește asigurarea unei practici judiciare unitare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pune în lumină îndeplinirea, în mod cumulativ, a trei condiții: 1. completul care a formulat întrebarea să fie învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... 2. Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat anterior asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii, iar chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; ... 3. soluționarea cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. ... Examinând îndeplinirea acestor condiții în cauză, se constată că instanța care a formulat sesizarea este Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, iar aceasta este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv cu soluționarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 188/F din data de 23 februarie 2021 a Tribunalului București - Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 45.168/3/2018, fiind îndeplinită prima dintre condițiile de admisibilitate menționate supra. Cu referire la condiția negativă impusă de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie dată într-un recurs în interesul legii, respectiv să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, se constată că această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită. Potrivit jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanței supreme, sintetizată în considerentele Deciziei nr. 22 din 27 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 7 februarie 2020, condiția ca „Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii“ presupune ca instanța supremă să nu fi statuat prin dispozitivul și considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare asupra chestiunii de drept. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conțin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă. În coordonatele menționate în paragraful precedent, se constată că, prin Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept având ca obiect „dacă în interpretarea și aplicarea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014) este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuții de serviciu constatarea ori sancționarea contravențiilor indiferent dacă infracțiunea de luare de mită nu are legătură cu atribuțiile de serviciu privind constatarea sau sancționarea contravențiilor sau reținerea formei agravate este condiționată de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în legătură cu atribuțiile de serviciu privind constatarea sau sancționarea contravențiilor“, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a reținut în considerentele acestei decizii următoarele: + Articolul 7 (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014) prevedea că „fapta de luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal, privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control“. Potrivit art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior (forma în vigoare anterior anului 2014), „fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi“. Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior se observă că legiuitorul, pe lângă modalitatea-tip a infracțiunii de luare de mită, a reglementat și o modalitate agravată, prevăzută în alin. (2) , modificat și completat cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014), determinată de calitatea specială impusă subiectului activ nemijlocit (autorului), aceea de funcționar cu atribuții și competențe speciale. Potrivit acestei reglementări, infracțiunea de luare de mită este calificată, atrăgând un regim sancționator mai sever, atunci când fapta a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor. Prin urmare, ceea ce agravează infracțiunea de luare de mită este calitatea specială a subiectului activ nemijlocit, determinată prin atribuțiile acestuia de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor. [...] Din această perspectivă și în forma agravată, fapta de luare de mită este săvârșită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriu competențelor subiectului activ, respectiv funcționarului cu atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor. [...] Reținem, în raport cu obiectul sesizării, elementele de particularitate prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014), care consacră o calificare specială a subiectului activ al infracțiunilor prevăzute de art. 254, 256 și 257 din Codul penal anterior. Astfel, fapta de luare de mită prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal anterior, privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control. În alineatul 2 al aceluiași articol se stipulează că fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal anterior, al cărui maxim se majorează cu 2 ani. În ambele ipoteze, ne aflăm în prezența unor variante speciale ale infracțiunilor din Codul penal, elementul de particularitate fiind calificarea subiectului activ, respectiv a subiectului pasiv adiacent, în funcție de atribuțiile de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de atribuțiile de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor. [...] Analizând dispozițiile legale enunțate anterior, se constată că varianta agravată a infracțiunii de luare de mită este incidentă doar în ipoteza în care pretinderea, primirea, acceptarea ori nerespingerea promisiunii, respectiv darea de mită, se realizează în legătură directă cu atribuțiile persoanei care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau de judecare a infracțiunilor. În speță, deși chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, se apreciază că nu este necesară intervenția instanței supreme, fiind deja pronunțată o decizie care, în considerente, prezintă elementul de particularitate în baza căruia instanța de trimitere poate soluționa problema de drept. Constatând neîndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a IIa penală prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând interpretarea art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), respectiv dacă reținerea formei agravate a infracțiunii de dare de mită este condiționată de săvârșirea infracțiunii față de un funcționar care exercită atribuții de control, în legătură directă cu aceste atribuții, sau este suficient ca funcționarul să aibă atribuții de control, darea de mită săvârșită față de acesta neavând legătură directă cu respectivele atribuții. Pentru toate argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 475 și 477 din Codul de procedură penală, ...