Decizia ÎCCJ nr. 44/2022 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a procesului
10. Prin Rechizitoriul nr. 21/P/2013 din 12 noiembrie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș („DIICOT“) s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpaților: (i) P.D., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (text aplicabil începând cu 22 martie 2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (55 de acte materiale), reținându-se, în esență, în fapt, că, în calitate de administrator al V. - S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în intervalele februarie-decembrie 2009, februarie-decembrie 2010, februarie 2011-iulie 2013, a dispus efectuarea unui număr de 55 de viramente către B. Asigurări de Viață - S.A., în sumă totală de 2.001.830 lei, reprezentând prime de asigurare aferente clauzei de economisire - beneficii, și a răscumpărat imediat această sumă, de același număr de ori, mai puțin comisionul reținut de asigurător, acordând pe această cale către angajații societății parte din salarii sub forma simulată a unor prime de asigurare și cauzând, astfel, bugetului de stat un prejudiciu reprezentând obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 1.421.283 lei (din care 1.150.027 lei contribuții sociale obligatorii; 346.637 lei impozit pe venitul din salarii; 75.381 lei creanță în legătură cu impozitul pe profit). În ceea ce privește latura civilă s-a reținut că prejudiciul în cuantum de 1.421.283 lei nu a fost achitat până la data întocmirii rechizitoriului; (ii) B. Asigurări de Viață - S.A., pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (text în vigoare începând cu 23 martie 2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (4.484 de acte materiale, dintre care 55 în raport cu partea responsabilă civilmente V. - S.R.L.), reținându-se, în esență, în fapt, că, în perioada ianuarie 2009-iulie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, după ce a încasat de la un număr de 226 de societăți comerciale suma de 242.515.409 lei cu titlu de prime plătite aferente clauzei de economisire - beneficii/investiții, a acceptat de un număr de 4.484 ori răscumpărarea imediată a acestor prime, respectiv a sumei de 225.317.045 lei, cu încălcarea prevederilor legale și contractuale, permițând, astfel, celor 226 de societăți comerciale acordarea pe această cale către propriii angajați a unor venituri salariale nefiscalizate, sub forma simulată a unor prime de asigurare și ajutând, astfel, reprezentanții acestor firme să cauzeze bugetului de stat un prejudiciu reprezentând obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 137.524.761 lei, constând în contribuțiile sociale obligatorii și impozitul pe venitul din salarii; (iii) S.D.V., C.L., V.F., B.M. și B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că inculpații S.D.V., V.F., în calitate de directori generali ai B. Asigurări de Viață - S.A., și C.L., în calitate de șef al departamentului juridic al B. Asigurări de Viață - S.A., au constituit începând cu 1 ianuarie 2009, la nivelul B. Asigurări de Viață - S.A., un grup infracțional organizat structurat, la care au aderat, începând cu 1 iunie 2009, și inculpații B.M. și B.C., membri ai directoratului B. Asigurări de Viață - S.A., grup ce a acționat în mod coordonat în vederea sprijinirii clienților societății bancare în vederea comiterii de către aceștia a infracțiunii de evaziune fiscală și care a funcționat până la data de 9 iulie 2013. ...
11. În cursul urmăririi penale, prin Adresa din 7 septembrie 2017, statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală („ANAF“), s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.510.746 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, și și-a rezervat dreptul de a modifica cuantumul sumei prin adăugarea obligațiilor fiscale accesorii, datorate de la data când obligația a devenit scadentă și până la momentul executării integrale a plății. Totodată, a solicitat, în temeiul art. 249-254 din Codul de procedură penală, înființarea măsurilor asigurătorii sau, în cazul în care acestea au fost dispuse, menținerea lor. Ulterior, prin Adresa din 2 iulie 2018, partea civilă, statul român, prin ANAF, și-a precizat pretențiile la suma de 144.035.507 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, și a învederat că își rezervă dreptul ca, pe baza probatoriului administrat, să modifice cuantumul acestei sume. Deopotrivă, a reiterat solicitarea de înființare ori, după caz, de menținere a măsurilor asigurătorii, întemeiată pe dispozițiile art. 249-254 din Codul de procedură penală. ...
12. Pe parcursul anchetei penale nu au fost instituite măsuri asigurătorii cu privire la bunurile aparținând inculpaților P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A. ori părții responsabile civilmente V. - S.R.L. ...
13. Cauza a fost înregistrată la data de 23 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Mureș cu nr. 2.221/102/2018. ...
14. În cursul procedurii de cameră preliminară, partea civilă, prin Adresa din 10 decembrie 2019, a solicitat obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumelor reprezentând prejudiciul produs bugetului consolidat al statului, precum și instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale persoanelor răspunzătoare pentru săvârșirea infracțiunilor, până la concurența valorii pagubei. Ulterior, prin Adresa din 20 mai 2020, aceasta a comunicat pentru fiecare inculpat și parte responsabilă civilmente sumele cu care se constituie parte civilă, solicitând obligarea inculpaților P.D., B. Asigurări de Viață - S.A., S.D.V., C.L., V.F., B.M. și B.C., toți în solidar cu partea responsabilă civilmente V. - S.R.L., la plata sumei de 1.421.283 lei reprezentând prejudiciul și a accesoriilor calculate până la data plății efective a acestuia. ...
15. Prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul asociat nr. 2.221/102/2018/a1.20, în temeiul art. 249 alin. (1) și (6) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de partea civilă, a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A., precum și ale părții responsabile civilmente V. - S.R.L. pentru suma de 1.421.283 lei, iar, în baza art. 251 din Codul de procedură penală, a desemnat DIICOT pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor încheierii. ...
16. Ulterior, prin Decizia penală nr. 95/C/CP din 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 2 raportat la art. 250^1 alin. (1) și (3) și art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, au fost admise contestațiile declarate de DIICOT, de inculpații B. Asigurări de Viață - S.A. și P.D. și de partea responsabilă civilmente V. - S.R.L. împotriva Încheierii penale din 7 octombrie 2021 a Tribunalului Mureș, care a fost desființată integral, dispunându-se rejudecarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul acestei din urmă instanțe. ...
17. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 22 decembrie 2021, cu nr. 2.221/102/2018/a1.20*. ...
18. La termenul din 14 ianuarie 2022, judecătorul de cameră preliminară a dispus emiterea unei adrese către partea civilă pentru a comunica dacă își menține solicitarea de instituire a măsurilor asigurătorii și cu privire la inculpații S.D.V., C.L., V.F., B.M. și B.C., valoarea prejudiciului estimat la acel moment procesual și dacă suma indicată în cererea de constituire ca parte civilă, în cuantum de 1.421.283 lei, precum și eventualele dobânzi și penalități aferente acesteia au fost achitate integral sau parțial. ...
19. Prin Adresa din 28 ianuarie 2022, partea civilă a precizat că, din relațiile transmise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea („AJFP“), rezultă că nici inculpatul P.D. și nici partea responsabilă civilmente V. - S.R.L. nu au achitat nicio sumă reprezentând prejudiciul consemnat în rechizitoriu. Ulterior, a comunicat că, potrivit Adresei din 27 ianuarie 2022 a AJFP, cuantumul accesoriilor aferente prejudiciului este de 1.224.982 lei, reprezentând majorări de întârziere, și 172.505 lei, reprezentând penalități de întârziere, corespunzătoare perioadei cuprinse în rechizitoriu pentru fiecare contribuție aferentă salariilor până la 26 ianuarie 2022. ...
20. Prin Încheierea penală din 7 martie 2022, pronunțată în Dosarul asociat nr. 2.221/102/2018/a1.20* al Tribunalului Mureș, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 249 alin. (1) , (2) , (5) și (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, a admis în parte cererea formulată de partea civilă statul român, prin ANAF, și, în consecință, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile care se află și care vor intra în patrimoniile inculpaților P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A. și al părții responsabile civilmente V. - S.R.L., până la concurența sumei de 2.818.770 lei, din care suma de 1.421.283 lei reprezintă prejudiciu, iar suma de 1.397.487 lei accesorii - dobânzi și penalități de întârziere, calculate potrivit Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului până la 26 ianuarie 2022. În baza art. 251 din Codul de procedură penală raportat la art. 213 din Codul de procedură fiscală, a stabilit ca măsurile asigurătorii instituite să fie aduse la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul ANAF. Totodată, a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă referitoare la instituirea măsurilor asigurătorii cu privire la inculpații S.D.V., C.L., V.F., B.M. și B.C. ...
21. Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară, făcând referire la conținutul dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură penală, la natura juridică a măsurilor asigurătorii în procesul penal și la scopul instituirii lor, a subliniat obligativitatea dispunerii acestora în situația săvârșirii unei infracțiuni reglementate de Legea nr. 241/2005, așa cum se prevede în art. 11 din actul normativ și cum a reținut și instanța de contencios constituțional în cuprinsul mai multor hotărâri pronunțate în soluționarea unor excepții de neconstituționalitate cu privire la textul de lege respectiv, printre care: Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 18 august 2016;
Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017; Decizia nr. 96 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 18 iulie 2018; Decizia nr. 303 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 30 octombrie 2020. ...
22. Ca atare, dat fiind caracterul obligatoriu al instituirii măsurilor asigurătorii într-o asemenea ipoteză, s-a arătat că organele judiciare nu mai sunt ținute să verifice condiția de necesitate a acestora, din moment ce ele sunt prescrise prin lege, după cum nu se impune ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activități din care să rezulte că ar intenționa ascunderea bunurilor sale, măsurile putând fi dispuse în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea prevede confiscarea specială sau extinsă, în același sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragraful 15. ...
23. Raportând aceste considerații la cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 2.221/102/2018/a1, aflat în procedura de cameră preliminară, judecătorul a constatat că inculpații P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A. sunt trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) sau, după caz, alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (text aplicabil începând cu 22 martie 2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, în forma autoratului și, respectiv, a complicității, precum și faptul că V - S.R.L. a fost introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, context în care a apreciat că instituirea de măsuri asigurătorii față de aceștia este obligatorie și necesară pentru a asigura posibilitatea persoanei vătămate ca, în măsura în care va fi atrasă răspunderea civilă a inculpaților, să aibă posibilitatea de a executa titlul care va stabili creanța sa. Întrucât valoarea exactă a pagubei nu a putut fi stabilită la acel moment procesual, judecătorul de cameră preliminară s-a raportat la valoarea probabilă a prejudiciului indicată prin actul de sesizare, la care se adaugă accesoriile calculate de partea civilă în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală. ...
24. În ceea ce privește valoarea probabilă a pagubei până la concurența căreia s-a instituit măsura asigurătorie și care include și accesoriile, a fost avută în vedere Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015 (Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015), făcându-se ample referiri la considerentele acesteia, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală. Astfel, în cuprinsul acestei hotărâri, instanța supremă a reținut, printre altele, că obligațiile de plată accesorii au un caracter prestabilit, atât în privința semnificației pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât și în privința modalității de calcul al sumelor în care se materializează și că, astfel cum rezultă din chiar denumirea dată lor de legiuitor, obligațiile fiscale accesorii au aceeași natură juridică cu aceea a obligațiilor fiscale principale, respectiv a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, neputând fi ignorate la momentul cuantificării prejudiciului de către instanța penală. ...
25. Totodată, s-a avut în vedere și faptul că, la stabilirea valorii probabile a pagubei cu privire la care se pot institui măsuri asigurătorii, judecătorul de cameră preliminară trebuie să se raporteze la soluția care s-ar putea dispune pe fondul cauzei cu privire la latura civilă, doar în acest mod putându-se oferi garanții efective părții civile pentru repararea pagubei, așa cum reclamă dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală. ...
26. Sub același aspect, al întinderii valorii probabile a pagubei, s-a făcut referire și la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 16-17 mai 2019, în cadrul căreia, ca o chestiune de practică neunitară, s-a discutat și despre situația în care se instituie măsuri asigurătorii pentru a garanta repararea pagubei produse prin infracțiunea de evaziune fiscală, iar ulterior inculpatul achită debitul principal, fără a efectua plata accesoriilor, apreciindu-se că, pentru ridicarea măsurii asigurătorii ca urmare a constatării faptului că prejudiciul a fost acoperit, este nevoie să se fi acoperit atât debitul principal, cât și accesoriile fiscale. Implicit, conform opiniei însușite de participanții la acea întâlnire de practică neunitară, se acceptă posibilitatea instituirii de măsuri asigurătorii și cu privire la accesorii, iar în situația în care este achitat debitul principal, măsurile asigurătorii pot fi menținute pentru a garanta plata accesoriilor. ...
27. Astfel, s-a distins între prejudiciul produs prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, de care se ține seama la încadrarea juridică a faptei și care este echivalentul taxelor și impozitelor de la plata cărora s-a sustras inculpatul (debitul principal), și paguba la repararea căreia acesta poate să fie obligat în caz de condamnare, care cuprinde atât debitul principal, cât și accesoriile fiscale, potrivit Deciziei Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015. ...
28. Judecătorul de cameră preliminară a mai reținut că între scopul pentru care măsura asigurătorie a fost dispusă, respectiv recuperarea eventualei pagube produse în dauna părții civile, și protecția dreptului inculpaților și al părții responsabile civilmente de a se folosi de bunurile lor există un raport rezonabil de proporționalitate, așa cum acest principiu decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituție. De asemenea, s-a apreciat că sechestrul asigurător vizează în principal garantarea executării unei eventuale creanțe ce va fi recunoscută în favoarea părții civile lezate prin posibila acțiune ce face obiectul judecății, așa încât procedura de instituire a acestuia nu constituie o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția“), motiv pentru care luarea măsurilor asigurătorii nu încalcă nici art. 6 paragraful 2 din Convenție referitor la prezumția de nevinovăție (CEDO, Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Totodată, considerând că examinarea caracterului proporțional presupune ca organul judiciar să se asigure că valoarea bunurilor sechestrate nu depășește cuantumul pagubei, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că se impune menționarea expresă a faptului că măsurile asigurătorii se instituie până la concurența sumei reprezentând debit principal și accesorii. ...
29. În cuprinsul încheierii au mai fost analizate și alte aspecte în legătură cu măsurile asigurătorii dispuse, precum și apărările formulate de inculpați și de partea responsabilă civilmente, care însă nu prezintă interes din perspectiva chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită prin prezenta sesizare, concluzionându-se, în final, că instituirea respectivelor măsuri a avut în vedere protejarea drepturilor persoanei vătămate prin săvârșirea infracțiunii, raportat la întinderea mare a prejudiciului, precum și necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor proprietate a inculpaților P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A., precum și a părții responsabile civilmente V. - S.R.L., în vederea garantării reparării pagubei produse prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. ...
30. Împotriva Încheierii din 7 martie 2022, pronunțată în Dosarul asociat nr. 2.221/102/2018/a1.20* al Tribunalului Mureș, au declarat contestații inculpații P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A., precum și partea responsabilă civilmente V. - S.R.L., cauza fiind înregistrată la 11 martie 2022 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală sub același număr de dosar. Prin motivele de contestație formulate în scris, contestatoarea inculpată B. Asigurări de Viață - S.A. a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, nerespectarea dispozițiilor obligatorii ale Deciziei penale nr. 95/C/CP din 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, nemotivarea soluției pronunțate din perspectiva tuturor apărărilor formulate și a aspectelor de complementaritate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 249 din Codul de procedură penală, precum și greșita instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor sale raportat la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de cel din urmă text de lege, la dispoziția judecătorului de cameră preliminară de înlăturare a unor acte procesuale din cursul urmăririi penale, la caracterul disproporționat al măsurilor dispuse față de scopul instituit de lege, dar și la întinderea acestora, prin luarea în considerare și a accesoriilor debitului principal, cu toate că art. 249 din Codul de procedură penală face referire doar la repararea pagubei, adică a pierderii efectiv suferite, nu și la câștigul nerealizat. ...
31. La termenul din 4 aprilie 2022, inculpata B. Asigurări de Viață - S.A. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată la paragraful 9 din prezenta decizie. ... ...
Sursa oficială ↗