Decizia CCR nr. 238/2013Paragraful 22

De asemenea, Curtea mai constată că egalitatea nu înseamnă uniformitate, deoarece numai în absenţa unor raţiuni obiective şi rezonabile se poate vorbi de discriminare. Or, din analiza textului contestat rezultă că dreptul condamnatului minor la liberarea condiţionată se naşte în momentul împlinirii vârstei de 18 ani. Raţiunea instituirii acestui moment nu are valenţele unei discriminări, pentru că legiuitorul a urmărit instituirea unor forme de protecţie prin evitarea încarcerării într-un penitenciar pentru majori în care regimul de detenţie este mai sever faţă de cel pentru minori, unde condamnatul a beneficiat de condiţii corespunzătoare de participare la activităţi educative, culturale, terapeutice şi de consiliere psihologică adecvate nevoilor şi personalităţii sale. Odată îndeplinite condiţiile minime referitoare la reîndreptare şi la executarea unei fracţii speciale de pedeapsă, se urmăreşte posibilitatea liberării condiţionate, deoarece alternativa mai sus menţionată poate avea consecinţe devastatoare sau de anihilare a beneficiilor reeducării astfel obţinute. Chiar dacă nu este identică, raţiunea care a determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a pronunţa violarea încălcării art. 5 din Convenţie este similară, prin aceea că a sancţionat deţinerea pentru 48 de ore a unui minor de 17 ani şi 7 luni împreună cu arestaţi majori (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2008, pronunţată în Cauza Nart împotriva Turciei, paragrafele 33-34)