Decizia CCR nr. 907/2012Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.11.2012 · dosar 18.250/180/2011
Paragraful 18
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 96 din 4 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 19 martie 2004, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât condamnaţii minori care, la împlinirea vârstei de 18 ani, au executat o treime din durata pedepsei se află într-o situaţie juridică diferită faţă de condamnaţii minori care, până la împlinirea aceleiaşi vârste - de 18 ani -, nu au executat aceeaşi fracţiune de pedeapsă. Această diferenţă de situaţie juridică a celor două categorii de condamnaţi justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, iar legea poate să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii sau în condiţii diferite, aşa cum este şi în cazul în speţă.
Sursa oficială ↗