Decizia CCR nr. 243/2013Paragraful 37

I. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 741 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 4 iunie 2009, Curtea, în privinţa unei critici de neconstituţionalitate formulate de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, a statuat că acesta este nemulţumit de modalitatea de redactare a celor două texte de lege, susţinând, în esenţă, că legiuitorul ar fi trebuit să instituie obligativitatea, iar nu posibilitatea judecătorului de a suspenda cursul judecăţii, în cazul defăimării unui înscris ca fals, respectiv când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. Prin urmare, Curtea a constatat că autorul excepţiei solicită indirect modificarea textului de lege criticat, ceea ce, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", apare ca inadmisibil (a se vedea şi Decizia nr. 390 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, şi Decizia nr. 72 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012).